La 20 de Ani...

20 de ani...mult, putin, perceptia trecerii timpului e desigur subiectiva, 20 de ani in scaun rulant, mult, putin...incercati macar o zi si vedeti daca si cum "va tin rotile", veti descoperi o adavarata "aventura", dureroasa si uneori frustranta, (in Romania cel putin), dar cumva in timp te adaptezi, din fericire avem (unii dintre noi) uimitoarea capacitate de a ne modela, de a ne adapta existenta si la bine dar mai ales la greu !

Intotdeauna am spus ca sunt lucruri neplacute si neprevazute in viata la care uneori suntem supusi, din pacate e un fapt, se poate intampla oricui, orice, oricand, nimeni nu e ferit ! Important e daca si cum reuesti sa gestionezi situatia dupa, poti alege desigur calea usoara: sa capitulezi, sa renunti, sa iti plangi de mila, sa te complaci...e la indemana, e "justificat", nimeni nu o sa te judece, nici macar tu, sau cu ambitie, vointa, munca si determinare, alegi calea mai putin usoara si incerci sa te ridici, sa lupti, chiar si daca uneori pare imposibil de razbit, te zbati sa mai reconstruiesti ceva din ce ti-a mai ramas, pentru ca doar atunci cand esti impis la limita, pe buza prapastiei, atunci cand cu disperare te uiti adanc in abis, doar atunci descoperi din ce material esti facut.

Personal sunt mandru sa ma consider mai mult decat un supravietuitor, pentru ca tot ce am facut dupa accident, in ciuda sortii si a "destinului harazit", a fost mai mult decat doar sa supravietuiesc, nu am acceptat niciodata fatidic ideea ca asta e, ca asa va arata viata mea de acum inainte, in regrete, frustrare, durere, disperare si depresii tardive, ci ca voi lupta ca fiecare zi ce mi-e mai dat sa o traiesc, sa o traiesc la maxim, pozitiv, activ si in cel mai frumos mod cu putinta, pentru ca fiecare zi nou traita pentru mine e un bonus, un triumf asupra mortii si trebuie trait ca atare.

Multumesc tuturor celor care mi-au fost aproape intr-un fel sau altul in ultimii 20 de ani !

Se intampla exact acum 20 de ani:

http://dani-walkagain.blogspot.ro/2008/01/dreptul-la-viata.html

Sperante pentru Viitor !

De belit...ochii

Ma consider o persoana perseverenta, toleranta, rabdatoare, decenta, cu bun simt si simtul umorului dezvoltat, uneori cu prea mult bun simt, incat de multe ori cei ce nu ma cunosc au tendinta sa confunde acest bun simt cu altceva (nu e cazul) ! Chiar daca ultimele mele doua experiente (unicele) cu clinica privata Laser System nu au fost din cele mai bune, datorita circumstantelor si oarecum "fortat de situatie" (medicul meu oftalmolog fiind in concediu) am hotarat sa le mai dau o sansa, asadar mi-am facut o programare telefonica (pentru ieri). La ora stabilita in "fisa" de programare m-am prezentat la locatie, in fata cabinetului lume si tara, chiar daca clinica pare curata si civilizata, atmosfera de spital Judetean ma izbeste din plin, experientele din belsug anterioare ma fac intolerant si sensibil la atmosfera de spital, inghit in sec si cu un mare nod in gat ma "asez" la coada ce se insira pe culoar intrebandu-ma cu un oarecare regret tardiv si retoric de ce naiba o mai fiind nevoie de programare daca tot se intra pe principiul "primul venit primul servit" ?!

Imi inghit frustrarea si ma dojenesc in gand pentru alegerea facuta, dau sa intreb ceva cand se deschide usa cabinetului si o voce pitigaiata, antipatica imi stiga numele. Intru si sunt "luat in primire" cu un neaos dar sanatos "mai baiete", doctorul, o sa ii dau si numele Dr. BABUȚ CASIAN - Medic primar oftamolog (conform Laser System), nu are nici o treaba cu politetea, codul bunelor maniere ii este complet strain, ma dojeneste (pe mine si pe tatal meu) sa nu ii intram in "spatiul de lucru", ni se adreseaza pe un ton superior, autoritar si expeditiv...satul si obosit de atatia ani de mojicie si lipsa de respect impamantenite prin spitalele din sistemul medical de stat, dau sa ii aduc aminte ca ne aflam totusi intr-o clinica privata unde respectul, grija si atentia pentru pacient ar trebui sa primeze, dar omul e evident mult prea obisnuit cu acest comportament vizavi de pacienti incat sa mai schimbe ceva acum la batranete, chiar si de "dragul" cutumelor ce ar trebui impuse de o clinica privata !

Ma invita sa ma dau jos din scaunul rulant si sa iau loc pe scaunul de consultatie, moment in care simt ca da sa imi crape o vena, ii explic ca "traumatism vertebro medular" dar nu pare sa inteleaga sau sa ii pese...! Intr-un final ma consulta iar cand cer o explicatie medicala a ceea ce se intampla cu ochii mei imi spune un banc cu Florin Piersic, ceva cu "moartea care vine sa te ia", casc ochii mari chiar daca ma dor si ustura teribil dar nu inteleg nimic, morala chiar daca ma depaseste ar fi trebuit sa fie "crede si nu cerceta" !? Imi prescrie tratamentul pe reteta si plec bujbec spre ghiseul de plati al clinicii la fel de nelamurit si ingrijorat de starea de sanatate a ochilor mei ca si inainte de a ma prezenta la consult.

Achit taxa de consult (fara tragere de inima ce-i drept) si solicit, desigur, bon fiscal, mi se comunica din nou pe un ton superior intepat ca daca doresc bon fiscal sa ma reintorc la cabinet si sa ii solicit bon medicului care m-a cosutat (ceeeeee sa faaac bah ?) ! Umilit, "batut" si cu banii luati, ma iau si plec jurand pe mama lu' tata lu' Hipocrate ca nu ma voi intoarce niciodata, niciodata, dar niciodata spre consult la clinica Laser System !

Civilizatie

Aseara dau si eu ca tot omu care n-are ce face Sambata seara acasa si merg in Mall, in Atrium ca unde altundeva, de obicei aleg sa parchez masina jos, ca acolo cica ar fi desemnate locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilitati, e aproape de usa, parcarea e pazita (sau cel putin asa ar trebui sa fie) si e mai confortabil si safe asa !

Dam sa parcam pe unul din cele 3 locuri desemnate persoanelor cu nevoi speciale si "surpriza", toate locurile ocupate, aparent de persoane valide caci semne distincte nu au in parbriz, iritat de aceiasi nesimtire si nepasare parchez alaturat pe un loc "rezervat" personalului Atrium, cand de nicaieri apare paza parcarii care imi spune ca nu am dreptul sa parchez acolo si sa mut masina imediat ca ma amendeaza, ii arat legitimatia de persoana cu dizabilitati eliberata de primarie, ii arat semnul distinctiv din parbriz, ii arat locurile de parcare desemnate, ii arat...si incepe sa dea din umeri iar eu sa ma enervez.

Cum stateam noi asa, el dand din umeri iar eu enervandu-ma, apar doi tineri, un el si o ea (pe picioarele lor) si se suie in una din cele 3 masini parcate pe locurile desemnate, ii arat paznicului care se uita la mine perplex si nu intelege nimic, le strig intr-un efort evident inutil de a ma edifica daca au vreo dizabilitate fizica care sa recomande si justifice parcarea acolo si imi replica printre dinti ca n-au ei timp de "prostiile astea", paznicul la fel de apatic la comportamentul "consatenilor" imi face semn hotarat sa parchez acum acolo unde trebuia sa parchez initial, cam cu lehamite si deja cu oarecare regret pentru ideea nefericita de a iesi Sambata seara in oras dau sa ma conformez, cand prin fata noastra tasneste cu scartait de roti un golf din care grabit se da jos o (doamna ?) transpirata si nervoasa, moment in care paznicul se trezeste subit si hotarat sa puna piciorul in prag la respectarea legii o ia pe cucoana la intrebari, dupa cum vad si aud eu de unde sunt parcat cred ca o intreaba daca are vreun handicap, o intreaba de legitimatii, de stickere, de parinti, de educatie, de bun simt, evident ca nu are nimic din toate astea, in acelasi timp arata cu mana spre masina mea, probabil ii comunica ca cineva cu o nevoie reala nu poate beneficia de dreptul lui legal din cauza indiferentei, nepasarii, lipsei de bun simt si respect, in acel moment cucoana ca trasa cu cheia porneste hotarata spre masina mea vociferand si injurand, ii arat stickeru din parbriz, ii arat scaunul rulant, ii arat obrazu', moment in care ii iasa ochii din orbite si se inroseste ca racu, am crezut ca o loveste vreun atac cerebral, dar nu, ti-ai gasit, invectivele ce cetateneste mi-au fost dat sa le aud...printre care "nu muriti dracu ca nu mai avem loc de voi"...o mai mare minunatie, dar sunt obisnuit, harsait de nedreptati si nu clachez, mi-a fost dat sa aud chiar mai rau de asa, asadar hotarasc intr-un final sa imi continui seara !

Cu asa mentalitati, atitudine, comportament si aversiune a unora din concetatnii nostri vizavi de persoanele cu nevoi speciale mai avem ani lumina pana sa ajungem la gradul de civilizatie, compasiune si intelegere la care ipocrit avem impresia ca deja am ajuns !

România, turist in scaun rulant.

Daca printr-un act de curaj, nebunie sau dorinta fireasca de a-ti cunoaste tara sau pur si simplu de a pleca hai hui intr-un weekend sau in concediu, in scaun rulant fiind trebuie sa sti ca ai nevoie sa te inarmezi cu: a. rabdare, b. rabdare, c. (ghici ce ?) rabdare si asta doar daca posezi nebunia, ambitia si dorinta...

Ca persoana in scaun rulant nu prea poti sa apelezi la instinctul uneori aventuros de a fii spontan (doar daca eventual cochetezi cu masochismul), asadar trebuie sa faci prospectii, trasee, calcule exacte si nu in ultimul rand rezervari caci daca nu iti doresti sa innoptezi in cort, masina sau in scaunul de sub propriul fund, sub clar de luna, trebuie sa ai rezervare undeva (hotel, motel, vila, pensiune, sat de vacanta). Oriunde ar fii, ca sa gasesti o locatie ideala turistic dar si potrivita cu nevoile tale, te poate purta printr-o adevarata aventura si aici intotdeauna va functiona principiul "cand ai unde nu ai cum, cand ai cum nu ai unde", pentru ca legile, constiinta sau moralitatea sunt rar aplicate atunci cand se iau sau mai degraba nu se iau in considerare si persoanele cu dizabilitati (in scaun rulant).

Rare sunt incintele de cazare chiar si cele nou construite care sa respecte normele europene ce prevad rampe de acces, camera sau camere special dotate, acces, baie, etc, multe din hoteluri s-au adaptat din mers, au prevazut camere "speciale" doar cu numele, undeva cocotate la etaj de parca scopul ar fii mai degraba sa nu le ajungi, liftul mult prea mic pentru a putea fi folosit ceea ce te aduce de cele mai multe ori cu picioarele sau mai degraba cu rotile pe pamant.

Sunt si cazuri (am intalnit) in care patronii de pensiuni inca cu mentalitati sau prejudecati in acest sens, poate din necunoastere, teama sau pur si simplu dintr-un marketing prost aplicat sau inteles, nu te refuza dar iti pun bete in roate astfel incat sa iei decizia sa nu le vizitezi incinta. Daca e discriminare si e, chiar daca depui plangere la CNCD (Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii) sau la ANPC (Autoritatea pentru Protectia Consumatorului) si chiar daca ai dovezi in acest sens, de cele mai multe ori lucrurile sunt trecute in derizoriu, iti vei strica concediu sau iesirea, frustrarea va ramane iar lucrurile se vor rostogoli aproximativ cam in aceiasi directie.

Inca la noi in tarisoara persoanele cu nevoi speciale sunt privite si percepute ca o minoritate (ceea ce si suntem), a caror nevoi sunt doar facultative si de cele mai multe ori neaplicabile sau greu aplicabile, chiar daca efortul financiar si de constiinta ar fi minim.

La mare (la noi cel putin) rar am intalnit pasarela de acces la nivelul nisipului ceea ce vine din nou cu eforturi imense de deplasare si uneori cu frustrari gen "am facut atatea cheltuiele si sacrificii sa ajung aici, mai am 10 metri dar nu mai pot inainta), ma multumesc doar sa contemplez de la departare, sau...?!

La munte din punctul asta de vedere lucrurile sunt ceva mai simple, daca nu esti dotat cu "senilata pentru ascensiune" ramai cantonat la poale...ale muntelui desigur.

Si exemplele ar putea continua si nu doar la modul general ci si ca experiente personale si nu neaparat fericite sau placute, dar poate cu alta ocazie...!

Ideea e ca atunci cand indrazniti sa plecati si sper din tot sufletul ca indrazniti, documentati-va, prospectati si nu in ultimul rand cereti-va drepturile si nu lasati pe nimeni sa va calce in picioare, dreptul la demnitate si egalitate vi se aplica si voua!

UNICI !!!

Frustrati, hateri, neadaptati, rauvoitori sau pur si simplu incapabili sa evolueze, tolereze sau macar sa ignore, prinsi in propriul vortex de prostie tind sa perverteasca tot ceea ce nu inteleg sau nu le este pe plac, pe principiul...NU, ceea ce stiu si consum eu e bun si de consumat, restul e gunoi impreuna cu toti ceilalti ce il consuma si doar pentru ca eu nu il consum, nu il cunosc, nu il vreau, nu il plac.

Indiferent ca vorbim de sport, muzica, religie, stil de viata, sau numeste tu orice altceva mereu se vor gasi astfel de oameni, impotenti in existenta lor care iti vor spune ca NU, ce faci tu nu e bine si sa faci, sa simti, sa vezi si sa traiesti in ritmul lor pentru ca asa e bine, asa e corect si moral si astfel te vor accepta ca un demn membru in gasca lor probabil la fel de impotenta!

Noroc cu selectia naturala care intotdeauna ne va curata imprejurimile de astfel de specimente, care nu au puterea sa inteleaga ca suntem unici in tabieturi, comportament si gandire si actionam ca atare fara sa invadam teritoriul celorlalti cu propriile "noxe"!

Perplex

Nu ca as fi fost vreodata vreun naiv ingramadit sau cu capul in nori, ba dimpotriva, mi-a placut intotdauna sa am contact direct cu realitatile ce ma inconjuara indiferent de natura lor, dar cand o realitate ce sperai sa nu fie reala vine si te loveste brusc si brutal ramai perplex, prins si sfasiat in unda de soc a evenimentelor, te ciupesti obsesiv in speranta tardiva ca poate te vei trezi iar adevarul crud ce te zdrobeste va fi altul...eh ce sa vezi, ghinion, te afli in mijlocul evenimentelor indiferent de vrei sau de iti place, depinde doar de tine daca vei sta drept cum iti este felul si vei incerca sa ii faci fata sau te vei apleca incovoiat sub greutatea adevarului cu care te confrunti!

In fond ce ne defineste e modul in care intelegem sa facem fata "valurilor" ce trec inevitabil peste noi, mai mari sau mai mici, dar indiferent de natura lor un lucru ramane esential, ca la sfarsitul zilei atunci cand tangential iti vezi reflexia personalitatii pe chip in oglinda sa nu iti fie rusine de ceea ce vezi si sa sti cu certitudine ca tot ce ai facut sau vei face e etic, moral, pertinent, de bun simt si justificat, fara remuscari sau regrete, altfel...ai cam trait degeaba!