La 20 de Ani...

20 de ani...mult, putin, perceptia trecerii timpului e desigur subiectiva, 20 de ani in scaun rulant, mult, putin...incercati macar o zi si vedeti daca si cum "va tin rotile", veti descoperi o adavarata "aventura", dureroasa si uneori frustranta, (in Romania cel putin), dar cumva in timp te adaptezi, din fericire avem (unii dintre noi) uimitoarea capacitate de a ne modela, de a ne adapta existenta si la bine dar mai ales la greu !

Intotdeauna am spus ca sunt lucruri neplacute si neprevazute in viata la care uneori suntem supusi, din pacate e un fapt, se poate intampla oricui, orice, oricand, nimeni nu e ferit ! Important e daca si cum reuesti sa gestionezi situatia dupa, poti alege desigur calea usoara: sa capitulezi, sa renunti, sa iti plangi de mila, sa te complaci...e la indemana, e "justificat", nimeni nu o sa te judece, nici macar tu, sau cu ambitie, vointa, munca si determinare, alegi calea mai putin usoara si incerci sa te ridici, sa lupti, chiar si daca uneori pare imposibil de razbit, te zbati sa mai reconstruiesti ceva din ce ti-a mai ramas, pentru ca doar atunci cand esti impis la limita, pe buza prapastiei, atunci cand cu disperare te uiti adanc in abis, doar atunci descoperi din ce material esti facut.

Personal sunt mandru sa ma consider mai mult decat un supravietuitor, pentru ca tot ce am facut dupa accident, in ciuda sortii si a "destinului harazit", a fost mai mult decat doar sa supravietuiesc, nu am acceptat niciodata fatidic ideea ca asta e, ca asa va arata viata mea de acum inainte, in regrete, frustrare, durere, disperare si depresii tardive, ci ca voi lupta ca fiecare zi ce mi-e mai dat sa o traiesc, sa o traiesc la maxim, pozitiv, activ si in cel mai frumos mod cu putinta, pentru ca fiecare zi nou traita pentru mine e un bonus, un triumf asupra mortii si trebuie trait ca atare.

Multumesc tuturor celor care mi-au fost aproape intr-un fel sau altul in ultimii 20 de ani !

Se intampla exact acum 20 de ani:

http://dani-walkagain.blogspot.ro/2008/01/dreptul-la-viata.html

De belit...ochii

Ma consider o persoana perseverenta, toleranta, rabdatoare, decenta, cu bun simt si simtul umorului dezvoltat, uneori cu prea mult bun simt, incat de multe ori cei ce nu ma cunosc au tendinta sa confunde acest bun simt cu altceva (nu e cazul) ! Chiar daca ultimele mele doua experiente (unicele) cu clinica privata Laser System nu au fost din cele mai bune, datorita circumstantelor si oarecum "fortat de situatie" (medicul meu oftalmolog fiind in concediu) am hotarat sa le mai dau o sansa, asadar mi-am facut o programare telefonica (pentru ieri). La ora stabilita in "fisa" de programare m-am prezentat la locatie, in fata cabinetului lume si tara, chiar daca clinica pare curata si civilizata, atmosfera de spital Judetean ma izbeste din plin, experientele din belsug anterioare ma fac intolerant si sensibil la atmosfera de spital, inghit in sec si cu un mare nod in gat ma "asez" la coada ce se insira pe culoar intrebandu-ma cu un oarecare regret tardiv si retoric de ce naiba o mai fiind nevoie de programare daca tot se intra pe principiul "primul venit primul servit" ?!

Imi inghit frustrarea si ma dojenesc in gand pentru alegerea facuta, dau sa intreb ceva cand se deschide usa cabinetului si o voce pitigaiata, antipatica imi stiga numele. Intru si sunt "luat in primire" cu un neaos dar sanatos "mai baiete", doctorul, o sa ii dau si numele Dr. BABUȚ CASIAN - Medic primar oftamolog (conform Laser System), nu are nici o treaba cu politetea, codul bunelor maniere ii este complet strain, ma dojeneste (pe mine si pe tatal meu) sa nu ii intram in "spatiul de lucru", ni se adreseaza pe un ton superior, autoritar si expeditiv...satul si obosit de atatia ani de mojicie si lipsa de respect impamantenite prin spitalele din sistemul medical de stat, dau sa ii aduc aminte ca ne aflam totusi intr-o clinica privata unde respectul, grija si atentia pentru pacient ar trebui sa primeze, dar omul e evident mult prea obisnuit cu acest comportament vizavi de pacienti incat sa mai schimbe ceva acum la batranete, chiar si de "dragul" cutumelor ce ar trebui impuse de o clinica privata !

Ma invita sa ma dau jos din scaunul rulant si sa iau loc pe scaunul de consultatie, moment in care simt ca da sa imi crape o vena, ii explic ca "traumatism vertebro medular" dar nu pare sa inteleaga sau sa ii pese...! Intr-un final ma consulta iar cand cer o explicatie medicala a ceea ce se intampla cu ochii mei imi spune un banc cu Florin Piersic, ceva cu "moartea care vine sa te ia", casc ochii mari chiar daca ma dor si ustura teribil dar nu inteleg nimic, morala chiar daca ma depaseste ar fi trebuit sa fie "crede si nu cerceta" !? Imi prescrie tratamentul pe reteta si plec bujbec spre ghiseul de plati al clinicii la fel de nelamurit si ingrijorat de starea de sanatate a ochilor mei ca si inainte de a ma prezenta la consult.

Achit taxa de consult (fara tragere de inima ce-i drept) si solicit, desigur, bon fiscal, mi se comunica din nou pe un ton superior intepat ca daca doresc bon fiscal sa ma reintorc la cabinet si sa ii solicit bon medicului care m-a cosutat (ceeeeee sa faaac bah ?) ! Umilit, "batut" si cu banii luati, ma iau si plec jurand pe mama lu' tata lu' Hipocrate ca nu ma voi intoarce niciodata, niciodata, dar niciodata spre consult la clinica Laser System !

Civilizatie

Aseara dau si eu ca tot omu care n-are ce face Sambata seara acasa si merg in Mall, in Atrium ca unde altundeva, de obicei aleg sa parchez masina jos, ca acolo cica ar fi desemnate locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilitati, e aproape de usa, parcarea e pazita (sau cel putin asa ar trebui sa fie) si e mai confortabil si safe asa !

Dam sa parcam pe unul din cele 3 locuri desemnate persoanelor cu nevoi speciale si "surpriza", toate locurile ocupate, aparent de persoane valide caci semne distincte nu au in parbriz, iritat de aceiasi nesimtire si nepasare parchez alaturat pe un loc "rezervat" personalului Atrium, cand de nicaieri apare paza parcarii care imi spune ca nu am dreptul sa parchez acolo si sa mut masina imediat ca ma amendeaza, ii arat legitimatia de persoana cu dizabilitati eliberata de primarie, ii arat semnul distinctiv din parbriz, ii arat locurile de parcare desemnate, ii arat...si incepe sa dea din umeri iar eu sa ma enervez.

Cum stateam noi asa, el dand din umeri iar eu enervandu-ma, apar doi tineri, un el si o ea (pe picioarele lor) si se suie in una din cele 3 masini parcate pe locurile desemnate, ii arat paznicului care se uita la mine perplex si nu intelege nimic, le strig intr-un efort evident inutil de a ma edifica daca au vreo dizabilitate fizica care sa recomande si justifice parcarea acolo si imi replica printre dinti ca n-au ei timp de "prostiile astea", paznicul la fel de apatic la comportamentul "consatenilor" imi face semn hotarat sa parchez acum acolo unde trebuia sa parchez initial, cam cu lehamite si deja cu oarecare regret pentru ideea nefericita de a iesi Sambata seara in oras dau sa ma conformez, cand prin fata noastra tasneste cu scartait de roti un golf din care grabit se da jos o (doamna ?) transpirata si nervoasa, moment in care paznicul se trezeste subit si hotarat sa puna piciorul in prag la respectarea legii o ia pe cucoana la intrebari, dupa cum vad si aud eu de unde sunt parcat cred ca o intreaba daca are vreun handicap, o intreaba de legitimatii, de stickere, de parinti, de educatie, de bun simt, evident ca nu are nimic din toate astea, in acelasi timp arata cu mana spre masina mea, probabil ii comunica ca cineva cu o nevoie reala nu poate beneficia de dreptul lui legal din cauza indiferentei, nepasarii, lipsei de bun simt si respect, in acel moment cucoana ca trasa cu cheia porneste hotarata spre masina mea vociferand si injurand, ii arat stickeru din parbriz, ii arat scaunul rulant, ii arat obrazu', moment in care ii iasa ochii din orbite si se inroseste ca racu, am crezut ca o loveste vreun atac cerebral, dar nu, ti-ai gasit, invectivele ce cetateneste mi-au fost dat sa le aud...printre care "nu muriti dracu ca nu mai avem loc de voi"...o mai mare minunatie, dar sunt obisnuit, harsait de nedreptati si nu clachez, mi-a fost dat sa aud chiar mai rau de asa, asadar hotarasc intr-un final sa imi continui seara !

Cu asa mentalitati, atitudine, comportament si aversiune a unora din concetatnii nostri vizavi de persoanele cu nevoi speciale mai avem ani lumina pana sa ajungem la gradul de civilizatie, compasiune si intelegere la care ipocrit avem impresia ca deja am ajuns !

Perplex

Nu ca as fi fost vreodata vreun naiv ingramadit sau cu capul in nori, ba dimpotriva, mi-a placut intotdauna sa am contact direct cu realitatile ce ma inconjuara indiferent de natura lor, dar cand o realitate ce sperai sa nu fie reala vine si te loveste brusc si brutal ramai perplex, prins si sfasiat in unda de soc a evenimentelor, te ciupesti obsesiv in speranta tardiva ca poate te vei trezi iar adevarul crud ce te zdrobeste va fi altul...eh ce sa vezi, ghinion, te afli in mijlocul evenimentelor indiferent de vrei sau de iti place, depinde doar de tine daca vei sta drept cum iti este felul si vei incerca sa ii faci fata sau te vei apleca incovoiat sub greutatea adevarului cu care te confrunti!

In fond ce ne defineste e modul in care intelegem sa facem fata "valurilor" ce trec inevitabil peste noi, mai mari sau mai mici, dar indiferent de natura lor un lucru ramane esential, ca la sfarsitul zilei atunci cand tangential iti vezi reflexia personalitatii pe chip in oglinda sa nu iti fie rusine de ceea ce vezi si sa sti cu certitudine ca tot ce ai facut sau vei face e etic, moral, pertinent, de bun simt si justificat, fara remuscari sau regrete, altfel...ai cam trait degeaba!

Cu cantec inainte...

Va spun din nou bine v-am regasit dupa o vara lunga si fierbinte, in care spre rusinea mea am facut din scrisul pe blog un ultim punct de interes.

Vara a luat sfarsit, perioada concediilor si a vacantelor asemenea, in consecinta ne adunam sufletul incet incet de prin petreceri, aventuri, drumetii si ne indreptam din nou atentia si energiile spre munca...asta intentionez sa fac si eu, munca fizica, munca intelectuala, munca la job, orice imi tine mintea ocupata, orice imi poate da sentimentul ca am un scop, un tel si un plan de care sa ma agat, o geamandura de siguranta.

Asadar va doresc tuturor o toamna bogata, zile senine, spor in toate, intelepciune si respect reciproc in orice ati intreprinde, pe curand...!

True Lies

Observ cu o oarecare surprindere ca in ultima perioada gasesc "muze" si topicuri pentru "aberatiile" mele on blog in discutiile si polemicile purtate in diverse medii si daca tot cateodata se intampla sa mai prind "firul rosu" sunt gata sa il exploatez, hmmm...pragmatic, se pare ca ar fi un nou atribut insusit in ultima vreme, imi displace dar nu ma pot impotrivi, sau poate ca nu mai vreau...!

Ma intrebam, retoric desigur, de ce ne place sa fim mintiti si cand spun "ne place" incercam sa generalizez, dar totodata sa ma delimitez de propria-mi emanatie, asadar, de ce ne place sa fim mintiti, fie ca vorbim de mase largi sau la nivel personal, preferam sa fim mintiti, dusi cu zaharelul, aburiti, imbarligati, imbatati cu apa rece...si probabil sinonimele ar putea continua, decat sa luam in piept cruda realitate, indiferent cat de hidoasa, stirba si marcanta ar fi aceasta, daca cineva urcat acolo sus de pe un piedestal, ne arunca ranjind din coltul gurii "o sa iti fie bine" un automatism cu doza puternica de placebo ne amorteste simturile, tremuram hipnotizati de "galeata si kilu' de orez" si ne aruncam cu capul in fata, evident intr-o criza acuta de masochism.

Acelasi lucru se intampla si la nivel personal, dar la o alta scara, preferam sa ne amagim, sa ne sedam simturile doar doar crunta realitate nu ne va pocni peste bot reducandu-ne subit la o gramada amorfa de frustrari, temeri, regrete, angoase si remuscari,

Ca daca ar fi sa ma intrebati pe mine...dintr-un motiv inca de ne inteles voi prefara intotdeauna o "exorcizare" rapida, un pumn de realitate bufnit in plex, care sa imi scoata aerul din plamani, dar care mai apoi sa imi permita sa respir un aer mai proaspat.

Sfatul "medicului" pe ziua de azi: Amagiti-va cumpatat!

In the Carphatian garden

Un vechi si drag prieten din copilaria si adolescenta mea constata zilele acestea si pe buna dreptate, ca m-am transformat intr-o persoana cinica, cinism ce nu imi defineste si caracterizeaza personalitatea si din nou o constatare corecta, nimic de zis!

Dar cand traiesti intr-o tara ca Romania, chiar si cele mai puternice si promitatoare caractere sunt predestinate transformarii, pentru ca cinismul, sarcasmul si ironia devin arme, arme cu care putem combate la nivel personal lucrurile abjecte, penibile, gretos de murdare, ilegale, imorale si de netolerat, lucruri si fapte cu care ne confruntam zi de zi, fapte care ne marcheaza, sapa in noi ura si dispretul fata de autoritati, guvern, conducere si administratie in Romania.

Acum adevarul e ca eu unul m-am cam saturat, totodata la fel de adevarat e ca lehamitea mea personala, exprimata in mediul public cu siguranta v-a trece la nivel de atom, insignifiant imperceptibila, dar m-am saturat...de manelism, de meltenism, de dezinteres, de mizerie, de dispret, de minciuna, de batjocura, de nesimtire, de neprofesionalism, de furt si delapidare, de lipsa perspectivei, de lipsa spitalelor si al asistentei sociale, al personalului calificat, de lipsa drumurilor si autostrazilor, de lipsa civilizatiei, de preturi, de partidele politice, de pdl-isti si basisti, de Basescu, de Boc, de Udrea & co, de hoardele pupincurist pdl-iste ce apar pe la televizor, ce incearca sa ne abureasca in fata, care imi insulta inteligenta si au senzatia ca detin adevarul absolut, de toate astea m-am saturat si ar fi tot atatea motive pentru care as pleca din aceasta tara cu prima ocazie, daca starea de sanatate mi-ar permite, din pacate cred ca pentru mine e cam tardiv pentru astfel de migratii si mi-e team ca voi ramane in "gradina carpatilor" sa ma "bucur" alaturi de concetateni de toate astea, pentru ca ne meritam soarta, pentru ca meritam tot ce ni se intampla si pana cand nu ne vom trezi sa si schimbam ceva, toate astea se vor perpetua, vor deveni acute si virulente, ne vor extermina ca natie si ca indivizi.

April Fools

Printr-o conjunctura ciudata se pare ca eu am fost cel pacalit astazi (mi-am jurat sa nu ma mai las pacalit astfel niciodata).

Ahtiat de lumina soarelui dupa o iarna prelungita mi-am permit luxul unor 30 de minute lungit, rasfatat intr-o baie de lumina si caldura dar Fukusima bat-o vina plus stratul de ozon cu gauroiu aferent aveau alte planuri cu mine, astfel iradiat fiind, emanand o bolnavicioasa culoare verde fosforescent, m-am trezit in dimineata asta pregatit sa intru in fuziune la cele 40 de grade celsius temperatura...si da-i cu frisoane si tremuraturi, tremuraturi care ar lasa in umbra chiar si "zdruncinaturile" japonezilor. Mi-e teama doar ca miezul reactorului sa nu se topeasca si sa rada vreo 3 cartiere, da macar imi sade bine cu tenta asta verzuie a la Hulk.

PS. Pana la urma a fost doar o "simpla" si "banala" criza de rinichi (nu de personalitate), combinata cu o infectie si incontinenta urinara.

Din pacate perioada prelungita de febra mare mi-a lasat niste migrene cumplite de care sper cu timpu sa scap si o extenuare fizica ingrijoratoare si dezolanta, dar in fond a venit primavara si voi recupera curand cele cateva zile de "pierzanie, in fond am de ales ?!

Si din nou pe blog!

Din nou cu o pauza de doua luni (au trecut atat de repede doua luni?!) in care din motive obiective am ramas putin detasat de blog si de asternerea de "ganduri", uneori ravasite si tulburi precum vremea de afara, uneori...arareori constructive, optimiste si pertinente ca si caracterul pe care cu mandrie il afisez!

Un inceput de an benefic si promitator doar pe plan profesional, plan care de altfel a reusit sa imi tina oarecum in frau gandurile si pornirile atipic distructive. In rest nimic spectaculos, poate doar iarna care nu se mai vrea dusa si care recunosc nu fara o oarecare tenta melancolica ca asemenea ierni aveam doar in copilarie, cand inca mai aveam puterea si inocenta sa ma bucur de ele. Acum stau doar interzis si buimac privin pe geam la kintalele nesfarsite de nea care se pravalesc peste curtea casei male, insensibile la tanjirea mea primavarateca.

Ca o concluzie deloc optimista, sunt undeva in momentul in care pun in balans (cam tardiv sau poate doar prematur) lucrurile bune cu care am inceput acest an si cele mai putin bune, toxic de nocive prin influenta presarata si asupra carora nu as vreau sa ma opresc!

Asadar dragii mei pana la urmatorul post va doresc o primavara frumoasa, sexului frumos un martisor virtual si toata afectiunea mea, "La multi ani"!

Facelift

Si pentru ca dupa dupa 4 ani de la infiintare walkagain merita o identitate vizuala unica si originala, vin in intampinarea vizitatorilor si cititorilor cu un nou aspect grafic care sper sa fie de bun augur...!

Secte alias mafia ?!

De curand prin prisma afacerii pe care o pastoresc am experimentat cateva trairi si experiente care ma indreptatesc sa intreb retoric sau mai putin retoric daca e exagerat sa presupunem sau speculam ca unele secte din Romania (in speta penticostale), pentru ca de aici vine experienta mea, se apropie mai mult de clanurile si organizatiile mafiote decat de dogma, bunatatea si smerenia religioasa.

Am fost crescut de o bunica (d-zeu sa o odihneasca) de credinta si cult penticostal, unul din cei mai blajini si credinciosi oameni pe care i-am cunoscut, un om ai carei genunchi erau batuciti de rugaciuni si al carei suflet topea si cea mai neagra urma de rautate, am fost crescut in acest sens, sa cred in valori de comportament, sa fiu vertical si demn, corect si muncitor si sa nu ma abat sub nici o forma de la acestea.

Poate e o coincidenta, poate e un facut dar lantul de evenimente la care am fost martor implicat si la care coechipieri de evenimente s-au dovedit a fi membrii ai sectei penticostale si in cea mai mare parte pastori de biserici penticostale aradene, membrii marcanti in comunitatile lor, formatori de opinie si conducatori de "turme", turme pe care le deplang si le compatimesc, pentru ca pe principiul cum e pastorul asa si turma nimic bun nu poate veni de la aceste comunitati.

Nu ai cum sa predici si sa dai pilde din biblie, sa iti calauzesti ascultacii sub indrumarul celor zece porunci dar tu sa faci abstractie totala de ele, ba mai mult de atat, sa iti faci un obicei frecvent in a le incalca, sa nu ai pic de respect fata de semenii ce nu fac parte din comunitatea pe care o reprezinti sau frecventezi, sa minti, sa inseli, sa furi, sa jignesti, sa dispretuiesti, sa nu cunosti ce inseamna compasiune sau intelegere, toate acestea ma duc cu gandul ca bunica mea era ori o fosila de credinta si comportament, sau frecventa comunitate neconforma cu credintele ei.

In partea a doua a acestui expozeu voi aduce exemplificarile intamplarilor ce m-au adus la astfel de cugetari si concluzii radical acuzative...

Va urma!

Din nou pe blog!

Nu credeam vreodata ca voi ajunge sa afirm ca nu voi avea sau nu imi voi putea gasi timp pentru o activitate anume in detrimentul alteia, dar pe principiul "niciodata sa nu spui niciodata" iata-ma ajuns si in aceasta postura.

Asadar ma reintorc la scris si la cei care inca mai ratacesc intamplator sau premeditat pe acest blog si ma reintorc nu pentru a comunica ceva specific anume, ci pentru a marca un act de prezenta, pentru a sterge praful celor 6 luni de inactivitate.

A fost o vara plina, prolifica si surprinzator de spumoasa, dar totodata obositoare, incalcita si naucitoare, cu suisuri si coborasuri, cu satisfactii dar si deceptii, unde munca la firma a carei baze la puneam in primavara acestui an s-a impletit cu evadarile de weekend, cu itinerarii superbe de vacanta, incursiuni scurte dar intense, intre drumul abrupt si serpuit al Transfagarasanului si intinsul batut de vanturi si soare al Marii Negre.

Din pacate toamna pentru mine mai ales de la trecerea in nefiinta a bunicii, reprezinta melancolie si tristete exteriorizata, putina letargie si retragere in cotloane caldute si primitoare in asteptarea infrigurata a iernii, pentru ca primavara e mult prea indepartata incat sa indraznesc a ma gandi la ea.

Din fericire sanatatea inca imi permite sa muncesc, si sa muncesc mult, pentru ca ambitiile, orgoliul si dorinta de continua miscare ma imping mai departe spre ceva bun, spre satisfactii si independenta, spre multumire de sine si respect.

Si din nou din pacate activitatea la firma, proiectele in care sunt angrenat au adus recuperarea fizica pe ultimul loc si ma gandesc cu groaza ca fiecare an pierdut ramane un an pierdut, dar asta e, ma consolez si ma mint cu ideea ca nu le pot face pe toate ci doar sa incerc sa imi stabilesc prioritati si obiective pe care sa le demarez respectiv finalizez, sper doar sa am puterea, determinarea si rabdarea sa fac asta! Asa sa imi ajute D-zeu!

Bilant 2009, Planuri 2010

Dupa trecerea fiecarui an obisnuim sa facem bilanturi, statistici, sa punem in balanta ce am facut bine sau nu in anul ce a trecut, ce am realizat si ce am pierdut, castiguri si esecuri ca sa stim ce putem corecta sau imbunatati in anul care incepe chiar daca de cele mai multe ori lucrurile ne scapa de sub iluzoriul control...

2009 pentru mine a fost un an mediu, in care am calatorit mult in comparatie cu alti ani, am revazut locuri dragi cu persoane dragi, am revazut marea, muntele...pansament pentru trup si suflet, anul 2009 a fost nascator de proiecte si idei ce sper sa isi gaseasca materializarea in 2010, idei nascute din ambitie, indarjire dar si din frustrare si din propria experienta pot recunoaste acum ca frustrarea poate fi uneori creativa si benefica atunci cand e canalizata corespunzator!

Totodate sfarsitul lui 2009 a fost si unul cumplit de dureros, am pierdut doi oameni dragi fara de care viata mea e mai pustie si mai saraca, unul a trecut in nefiinta iar unul s-a indepartat pana la instrainare pierdut acolo undeva unde nu il mai pot ajunge, aceasta durere a muscat din mine adanc, mi-a ciuntit sufletul, rani care nu cred ca se vor inchide prea curand.

2010 sper sa fie pentru mine un an de regasire, regenerare, vindecare sufleteasca si de ce nu trupeasca, urmele accidentului inca fiind proaspete si de actualitate, dar si de realizari profesionale si materiale!

Asa sa imi ajute Dumnezeu!

Ramas bun suflet drag!

Astazi a incetat din viata la varsta de 86 de ani o parte din mine, o parte din viataa mea, cea care m-a crescut, educat si iubit...ramas bun suflet drag, ramas bun bunica mea draga, D-zeu sa te aibe in paza si sa ne harazeasca reintalnirea in rai, te voi iubi mereu!

Sa odihnesti in pace!

Interviu Integral Ziarul Adevarul

Reporter: Cum s-a schimbat viata lor dupa „Dansez pentru tine“. Si-au realizat visul in proportie de 100%, s-au rezolvat toate problemele vechi, au aparut altele noi?

Raspuns Dani: In viata totul e relativ, in continua miscare, probleme noi apar constant, totul e sa ai abilitatea, rabdarea si priceperea sa le faci fata, sa treci peste ele si sa mergi mai departe, acolo unde din nou si din nou te vor astepta provocari noi.
In cazul de fata, dupa „Dansez pentru mine” a urmat o perioada gen „roller coaster”, foarte energica, agitata si deloc usoara, acum ca greul de pe umerii lui Carmen rezultat din indelunga perioada de antrenamente de la „Dansez” a trecut cu succes, urma greul pentru mine, urma lungul drum spre China, exasperant si obositor, analizele pre si post operatorii, operatia in sine, lungile luni de recuperare post operatorii, drumurile in Franta la clinica de laseropunctura, etc.
Vestea buna e ca dupa 3 ani de zile sunt cu câţiva ‚pasi’ buni in fata...au fost recuperate multe din cele pierdute in lungii ani trecuti de la accident, dar nu destul de multe incat sa ma declar satisfacut si sa trec la o noua etapa a vietii...
Vestea mai putin buna e ca acum ma vad blocat undeva intre start si linia de sosire, visul si dorinta ce a pornit motoarele ce ne-au adus pana aici e inca atat de aproape si totusi atat de greu de atins, cu mult mai greu decat m-as fi gandit atunci cand am „pasit” pe acest drum...si nu, nu suna a resemnare, ci mai degraba o reevaluare a strategiei si a optiunilor de recuperare pentru viitor.

Reporter: Banii castigati au fost suficienti sau au mai avut nevoie de altii?

Raspuns Dani: Intotdeauna cand e vorba de bani subiectul poate fi delicat si dificil de atins, mi-ar placea sa pot spune ca da suma castigata la „Dansez pentru tine” a fost suficienta recuperarii pana intr-un moment satisfacator, dar nu, nu e asa, a fost suficienta pentru pornirea procedurilor de baza existente ce constituie programul de recuperare dar nu indeajuns de suficienta pentru continuarea si prelungirea lui pana intr-un moment satisfacator, pentru ca recuperarea si mentinerea pe o linie ascendenta a unei persoane cu afectiuni ale coloanei vertebrale care are pretentia sa acumuleze si prezinte rezultate poate fi foarte costisitoare si de lunga durata.

Reporter: Ce face fiecare din ei acum? Cum a evoluat viata lor, ce muncesc, unde studiaza, cum traiesc?

Raspuns Dani: M-am reintors in fluxul obisnuit si constant al vietii desigur, incercand sa imi traiesc zilele cat mai linistit si curat posibil in asteptarea si cautarea unui ‚altceva’ ce ma va putea aduce pe o treapta mai sus spre locul spre care tintesc si anume integritatea corporala, motricitatea si independenta fizica, fac eforturi constante in a ma posta mereu in aer liber pentru ca senzatia de libertate conteaza foarte mult atunci cand petreci foarte mult intr-o camera pe un pat, recuperare si miscare la domiciliu dupa cum se poate, in plus m-am reintors serios spre invatarea si aprofundarea tehnicilor de programare si web design, in vederea unei viitoare profesari in domeniu, si nu in ultimul rand...inca nu am renuntat la ideea de a deschide o sala de recuperare si consiliere pentru persoanele cu afectiuni ale coloanei vertebrale in Municipiul Arad!

Reporter: Daca au mai tinut legatura cu echipa Dansez si daca, la randul lor, au incercat sa ajute alti oameni aflati in nevoie?

Raspuns Dani: Desigur, e o chestie de bun simt si normalitate sa mentii legatura cu un grup de oameni care la un moment dat au avut un impact masiv emotional in viata ta si pe care eu personal ii voi aprecia si respecta mereu, voi fi mereu aici pentru ei asa cum si ei la randul lor au fost acolo pentru noi intr-un moment important al vietii, iar asa ceva se uita greu iar eu nu voi lasa ca peste astfel de momente sa se astearna uitarea!

Imediat dupa ‚China’ am fost mai mereu contactat de catre persoane cu probleme similare in cautare de sfaturi si o vorba buna, mereu am raspuns la astfel de chemari si totusi fiind un lucru mic din partea mea pentru ei poate insemnat un sprijin important. Cu toate astea simt ca am dat putin in comparatie cu ce am primit, tocmai de aceea mereu voi incerca sa fac tot ce imi sta in putinta pentru cei aflati in aceiasi suferinta ca si mine, pentru ca in astfel de situatii orice ajutor conteaza, moral, material sau tehnic!

PS. Cu aceasta idee in cap cu mai bine de un an in urma am pus bazele unei adrese blog, in care relatez aventura si experienta mea din momentul accidentului pana in cel de fata, adresa care e mereu updatata cu noi si noi detalii si informatii, informatii care sper in continuare sa fie de folos vizitatorilor!

Interviu solicitat de Ziarul Adearul la data de 10 Septembrie 2009 si publicat partial intr-un articol amplu la data curenta, 15 Octombrie 2009.

"Dansez pentru tine", un NOU Sezon...

"Destine schimbate în paşi de dans"

După patru ani şi şapte sezoane, câştigătorii „Dansez pentru tine“ şi-au îndeplinit visul într-o mai mică sau mai mare măsură. Concursul le-a oferit un punct de plecare. Unii dintre ei încearcă, la rândul lor, să ajute mai departe. Iată o

retrospectivă a câştigătorilor concursului de la Pro TV...Continuarea

Incepe un nou sezon la "Dansez pentru tine" pe 23 Octombrie, o zi cu importanta dubla pentru mine, nu pot decat sa le doresc mult succes tuturor!

Primavara Sperantei!

De 11 ani de cand am avut accidentul, in aceasta perioada a anului dupa o iarna lunga care pe noi persoanele in scaun cu rotile ne cam tintuieste prin case, simt o eliberare teribila, precum un nefericit ratacit in imensitatea oceanului, care dupa o indelunga ratacire ajunge la liman, saruta pamantul, il imbratiseaza si ii jura credinta vesnica...asa si eu zilele trecute evadat, plecat si pierdut pentru cateva ore, imbatat de parfumul soarelui, aerul tare de primavara imbibat de polen si flori de cais... O plimbare de cateva ore, pierdut in detalii banale pentru majoritatea muritorilor dar revigoranta si vindecatoare pentru mine, pentru ramasitele claustrofobice lasate de iarna mult prea lunga.

Mereu redescopar si ma bucur de aceasta senzatie de speranta si reinnoire, de retrezire la viata, ma mir de putinul ce poate creea bucurie, dar si cu o oarecare tristete si regret pentru cele pierdute sau cele ce puteau a fi.

PS. Bucurati-va de lucrurile marunte!

Remember 'Dansez pentru tine' Sezonul 2

Imediat dupa incheierea editiei a 2-a 'Dansez pentru tine' am facut o promisiune, si anume ca voi pune temelia unui site retrospectiv si de multumire pentru cei ce au luptat pentru ca visul meu sa prinda contur, date fiind prioritatile de la acel moment acel site a venit cu o intarziere de doi ani, va invit impreuna sa ne aducem aminte ca a fost odata:

Happy Birthday!

Se pare ca am mai imbatranit un an, ciudat dar nu resimt asta dar realizez cu intristare ca ma indrept spre o cifra dezolanta fara un suport sau o realizare care sa imi asigure linistea si multumirea sufleteasca, cu mult timp in urma cam prea mult...eram cam pe la 18 ani faceam un plan sumar pentru urmatorii ani si ma vedeam undeva pe la 23 la casa mea alaturi de o tanara sotie iubitoare pregatit sa infrunt viata si sa imi fac un destin, din pacate am depasit 'norma' cu 10 ani iar ceasul biologic imi da de stire ca nu intineresc...'La multi ani!' imi pare a stereotip, parca as prefera ca acei ani sa fie putini si intensi, decat multi si insingurati fara nici un orizont sau perspectiva, asadar ce imi doresc acum de ziua mea...e ceea ce mi-am dorit acum mai bine de un deceniu!

A patra Sesiune in Franta

In mod normal la aceasta ora ar fi trebuit sa fiu undeva in drum spre ceea ce ar fi trebuit sa fie a patra sesiune de recuperare si tratament la clinica de laseropunctura din Chapelle Montlinard Franta. Din pacate oricat de mult m-am straduit sa fac posibila aceasta deplasare sortii mi-au fost potrivnici, indiferent cat de mult mi-am dorit ca acest lucru sa se intample, indiferent cat de mult m-am rugat divinitatii sa imi trimita ajutoarele necesare, acele ajutoare care au fost alaturi de mine pana acum, acele ajutoare fara de care recuperarea mea se blocheaza intr-un punct mort, acele ajutoare care ar fi trebuit sa constientizeze cat de important e ca recuperarea si tratamentul meu sa aibe continuitate dar care dintr-un motiv pe care inca nu il inteleg s-au pierdut undeva macinate si maturate de valurile vietii.
Ma vad din nou blocat in acest purgatoriu prins intre doua lumi, atat de aproape de acel 'paradis' al existentei mele si totusi acum atat de departe, am impresia de multe ori ca sunt 'pedepsit' pentru indarjirea si vointa cu care lupt, sunt trimis la colt pentru dorinta mea de a ma ridica, mustrat pentru ca sper si doresc, de fiecare data cand incerc sa ma ridic sunt trantit inapoi cu o indiferenta dureroasa.
Le multumesc tuturor ce au incercat sa ma ajute sa ajung acolo unde ar fi trebuit sa ajung in aceasta perioada a anului fara nici o urma de ironie sau sarcasm si imi pare rau ca doar au incercat, sper ca voi mai avea puterea si resursele necesare sa ma ridic din nou si sa continui de acolo de unde am fost nevoit sa ma opresc si mai sper inca o data ca inca nu e prea tarziu pentru mine!

PS. Speranta nu ne abandoneaza niciodata! Noi suntem cei care o abandonam pe ea!