Taramul Soarelui

Ne intorsesem de curand din Franta la inceputul lunii Iulie 2007, avusesem parte de 2 saptamani grele, eram obosit si plin de frigul si umezeala adunate acolo, de la accident organismul meu pierduse 'termostatul', capacitatea de autoreglare, frigul si umezeala pentru mine erau letale, tanjeam dupa caldura soarelui, de acolo imi trageam energia si puterea, absorbeam ultraviolete cu aviditate ori de cate ori aveam ocazia si ma bucuram din plin de asta.

Simteam acut nevoia unei pauze, eram la limita si nu imi permiteam sa clachez, aveam drum lung in fata iar ca sa continui trebuia sa imi trag resurse de undeva asadar am decis sa plecam cateva zile spre taramul faraonilor si piramidelor, Egipt Hurgada, o oaza de soare si apa ingredientele de care aveam disperata nevoie!

Imi doream de mult asta, trecusera multi ani in care am strans din dinti si i-am privit pe cei din jurul meu cum pleaca in cele patru zari iar eu mereu in imposibilitatea de a-mi lua zborul, avusesem 8 ani in care traisem vacantele doar la televizor, vacantele altora pentru ca eu ma aflam in imposibilitatea de a-mi trai propria vacanta, ajunsesem sa urasc perioada vacantelor, sa fie un stres si un chin psihic. Atunci cand iubesti viata, vacantele, sarbatorile, calatoriile, iar toate astea iti devin interzise, inaccesibile, tabu, ajungi sa le detesti...

Dar acum ceva incepea sa se schimbe, ma pregateam si eu de drum, perspectiva iminentei vacante alaturi de prietena mea ma facea teribil de fericit, uitasem de toate durerile, greutatile si neajunsurile, toate pareau atat de indepartate si sterse, in sfarsit se intampla plecam si eu in vacanta!

Oboseala si greutatile de transport si deplasare paleau in comparatie cu ceea ce simteam, pluteam si la propriu si la figurat deasupra norilor, invatasem sa ma bucur de fiecare moment, fiecare clipa, gaseam bucurie si satisfactii in lucruri mici care pentru unii nu trezesc nici macar o frantura de emotie.

Dupa cateva peripetii si intarzieri inerente am debarcat in Hurgada, cu toate ca era trecut de ora 22 afara erau 32 de grade, o adevarata incantare dupa frigul suferit in cele 3 ore de zbor.

Statiunea o adevarata incantare, o adevarata oaza de verdeata la marginea desertului Sahara, apa Marii Rosii de un albastru ireal si briza fierbinte, peisajul la care visasem ani la randul, era un altfel de terapie, terapia soarelui, terapia apei si a sufletului.

Cu aceasta ocazie am scapat totodata si de fobia pentru apa dobandita in urma accidentului, fobie ce ma tinuse 9 ani departe de orice sursa de apa mai adanca de 30 de cm.

Dar ca intotdeauna ce e frumos se termina repede, cu greu ne-am despartit de aceste taramuri indreptandu-ne fiecare spre treburile lui, aveam mult de munca dupa scurtul ragaz de relaxare, era sfarsitul lui Iulie 2007.

PS. Doar cel care a simtit nefericirea cea mai cumplita e in stare sa simta cea mai mare fericire.