De 11 ani de cand am avut accidentul, in aceasta perioada a anului dupa o iarna lunga care pe noi persoanele in scaun cu rotile ne cam tintuieste prin case, simt o eliberare teribila, precum un nefericit ratacit in imensitatea oceanului, care dupa o indelunga ratacire ajunge la liman, saruta pamantul, il imbratiseaza si ii jura credinta vesnica...asa si eu zilele trecute evadat, plecat si pierdut pentru cateva ore, imbatat de parfumul soarelui, aerul tare de primavara imbibat de polen si flori de cais... O plimbare de cateva ore, pierdut in detalii banale pentru majoritatea muritorilor dar revigoranta si vindecatoare pentru mine, pentru ramasitele claustrofobice lasate de iarna mult prea lunga.
Mereu redescopar si ma bucur de aceasta senzatie de speranta si reinnoire, de retrezire la viata, ma mir de putinul ce poate creea bucurie, dar si cu o oarecare tristete si regret pentru cele pierdute sau cele ce puteau a fi.
PS. Bucurati-va de lucrurile marunte!
Un comentariu:
Am mai spus si ma repet, toate mesajele anonime vor fi respinse, le consider lase si rautacioase, vreti sa postati ceva de bun simt asumati-va responsabilitatea pentru asta...
Tocmai ma intreba un anonim 'da cum sa stai o iarna in casa, ce daca esti in scaun'...draga anonimule inainte de a mai posta ceva pe acest blog invata sa citesti printre randuri, nu a afirmat nimeni ca a stat o intreaga iarna in casa...dar na ce sa ceri de la un anonim mic si meschin ce se ascunde in spatele monitorului pentru ca mai mult nu poate...
Trimiteți un comentariu