vineri, 25 iulie 2008

Persoanele cu handicap, taiate de la credite

Persoanele cu handicap grav şi accentuat vor fi nevoite să-şi plătească toate dobânzile la credite, deoarece guvernul va anula facilitatea prin care acestea beneficiau de credite a căror dobândă era plătită de stat. În acest fel, guvernul loveşte în această categorie socială defavorizată pentru a doua oară în ultimele două săptămâni. La finele lunii trecute, o ordonanţă de urgenţă stabilea că, începând cu salariul din luna iulie, persoanele cu handicap grav şi accentuat vor plăti contribuţ ia la fondul social de asigurări de sănătate de 5,5% din valoarea integrală a salariului brut. Până la acel moment, pentru această categorie contribuţia la bugetul de sănătate se calcula la salariul minim pe economie, indiferent de nivelul salariului. Astfel, prin rectificarea bugetară de astăzi, va fi suspendată contractarea creditelor de către persoanele cu handicap cu dobândă suportată de stat pentru cumpărarea unui autoturism sau adaptarea locuinţei. Potrivit unor surse guvernamentale, citate de Mediafax, nu se vor mai încheia noi contracte de credit cu unităţi protejate autorizate. Este vorba de companii de stat sau private, care au 30% din angajaţi persoane cu handicap. În prezent, adulţii cu handicap grav şi accentuat pot lua credite, ale căror dobânzi sunt suportate de bugetul de stat, prin Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap. Creditele trebuie să fie destinate fie achiziţionării unui autoturism, fie adaptării locuinţei conform nevoilor de acces.

vineri, 11 iulie 2008

Tara lu' Papura Voda

In primavara acestui an scriam un articol despre o facilitate data de guvern persoanelor cu dizabilitati si anume 'Credite auto fara dobanda pentru persoanele cu handicap' ma tot miram ca incepe sa se faca ceva si pentru noi, din pacate mirarea si bucuria mea a fost de scurta durata...
Incantat de facilitatea cu care guvernul a catadicsit sa ne invredniceasca am hotarat si eu sa incerc 'marea cu degetul' sa vad ce se intampla, zis si facut, in luna Aprilie am facut dosarul necesar si l-am trimis Autoritatii Nationale a Persoanelor cu Handicap Bucuresti in vederea obtinerii unei adeverinte cu care sa obtin un credit pentru achizitionarea unui autovehicul potrivit legii 448/2006.

"Persoanele adulte cu handicap grav si accentuat pot beneficia de credit a carui dobanda se suporta din bugetul de stat, prin bugetul Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap, pentru achizitionarea unui singur mijloc de transport si pentru adaptarea unei locuinte conform nevoilor individuale de acces, cu conditia platii la scadenta a ratelor creditului." (In vechea lege nu se preciza nimic de limitarea perioadei de creditare)

Desfasurarea evenimentelor:

Pe data de 09.04.2008 eram luat in evidenta de ANPH iar pe data de 26.05.2008 era eliberata adeverinta care imi atesta dreptul de a beneficia de Legea 448/2006. Zece zile mai tarziu (zece zile face o corespondenta Bucuresti-Arad?) primeam la domiciliu aceasta adeverinta.
Pe data de 11.06.2008 semnam contractul cu Banca Transilvania conform adeverintei eliberate de ANPH in temeiul legii 448/2006.
Pe data de 14.06.2008 semnam factura de achizitionare a autovehiculului in localitatea Amberg Germania.
Imediat dupa asta ma reintorceam in tara si demaram formalitatile de inmatriculare a autovehiculului proaspat achizitionat.
In urma incercarii mele de a depune dosarul pe data de 07.07.2008 la sediul ANPH Bucuresti mi s-a adus la cunostinta ca datorita ordonantei de urgenta NR 86 din 27.06.2008 contractul de credit incheiat intre subsemnatul si Banca Transilvania pe data de 11.06.2008 pe o durata de 86 de luni este invalid.
Cu toate ca, creditul contractat de mine cu 16 zile inainte de publicarea in monitorul oficial a ordonantei de urgenta NR 86 din 27.06.2008 dosarul nu imi era acceptat.

Sa vedem ce zice aceasta ordonanta de urgenta:

Guvernul României
Ordonanţă de urgenţă nr. 86 din 24/06/2008
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 474 din 27/06/2008
pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Având în vedere prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit cărora persoanele adulte cu handicap grav şi accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, în baza unui contract privind angajamentul de plată a dobânzii pentru achiziţionarea unui singur mijloc de transport şi pentru adaptarea unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces,
ţinând cont de Memorandumul cu tema "Credite cu dobândă suportată din bugetul de stat pentru persoanele adulte cu handicap care achiziţionează mijloace de transport conform Legii nr. 448/2006", aprobat în şedinţa Guvernului din data de 26 martie 2008, în care se arată că aplicarea prevederilor art. 27 creează, pe termen lung, dificultăţi bugetului de stat în ceea ce priveşte finanţarea măsurilor menţionate mai sus, în vederea asigurării unei utilizări superioare a fondurilor publice, din punctul de vedere al eficienţei şi economicităţii şi în scopul depistării de rezerve care să asigure echilibrul bugetului de stat, astfel încât sumele alocate să fie acordate în mod echitabil unui număr cât mai mare de persoane cu handicap grav şi accentuat, iar măsura să fie sustenabilă pe termen lung, având în vedere necesitatea reglementării şi a altor prevederi ale Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările ulterioare, astfel încât persoanele cu handicap să beneficieze pe deplin de condiţii prin care să li se asigure atât îngrijirea şi asistenţa la standarde de calitate, cât şi punerea în valoare a potenţialului lor creativ, ţinând seama de importanţa deosebită a categoriei de persoane ale căror drepturi sunt reglementate, precum şi de faptul că neadoptarea de măsuri imediate, pe calea ordonanţei de urgenţă a Guvernului, ar conduce la afectarea intereselor persoanelor cu handicap, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 27, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 27. - (1) Persoanele adulte cu handicap grav şi accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, în baza unui contract privind angajamentul de plată a dobânzii pentru achiziţionarea unui singur autoturism şi pentru adaptarea unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului, dar şi cu condiţia ca valoarea creditului să nu depăşească 10.000 euro, iar returnarea creditului să nu depăşească 5 ani."

Deci guvernul romaniei in grandomania sa si-a dat seama ca bugetul de stat sufera pierderi mari datorita legii 448/2006 si a hotarat sa dea o ordonanta de urgenta prin care limiteaza contractarea creditelor la 5 ani.
Dar totodata guvernul in inteligenta lui crasa nu s-a gandit ca o persoana cu pensie de handicap nu va avea niciodata venitul necesar contractarii unui credit necesar pe o durata de doar 5 ani.

Eu acum ma vad pus in situatia imposibila de a nu imi putea plati creditele pentru ca ANPH-u nu mai vrea sa ia in evidenta dosare pe a carui contract de credit sunt perioade de creditare mai lungi de 60 de luni cu toate ca legea nu se aplica retroactiv ci doar de la data publicarii in monitorul oficial.
Cu toate astea eu am trimis dosarul ANPH-ului asa cum este el si am solicitat o pozitie oficiala, voi reveni cu aceasta pozitie de indata ce o voi primi...

Sunt convins ca in situatia mea se afla zeci astfel de cazuri ce au contractat un credit potrivit vechii legi a venit aceasta ordonanta si nu au apucat sa isi depuna dosarele iar acum sunt (suntem) lasati sa ne descurcam, intrebarea care se pune e 'cum ne vom descurca, cum o vom scoate la capat, ce va face guvernul pentru a remedia si aceasta gafa? Daca ar fi dupa ce cred eu as spune ca nu se va face nimic, suntem prea neimportanti, prea putini (slava domnului) si prea slabi pentru a fi bagati si luati in seama.

Inca o data RUSINE!

Tocmai am primit raspunsul oficial ANPH, am sa postez raspunsul in cele ce urmeaza:




Inca asa ceva nici nu am mai vazut, probabil doar la noi se poate intampla, cum o organizatie sa trimita un asemenea raspuns, constienti fiind ca nu doar ca incalca legea in virtutea legii dar si discrimineaza si comit neplaceri si incurcaturi mari persoanelor cu dizabilitati si asa greu incercate, e strigator la cer ce se intampla printre atatea alte nenorociri.

Revin cu amanunte cat de curand!

Mda, in aceiasi nota pesimista a trebuit sa refac creditul contractat initial si astfel am pierdut 50 de milioane pentru a putea reface contractul de la 7 la 5 ani, bravo guvern, bravo parlament, bravo ministrii!!!

Cu noul contract refacut pe 5 ani, cu 50 de milioane gaura si cu un ulcer in fasa am reusit sa retrimit dosarul catre ANPH, dosarul mi-a fost aprobat si sper ca totul sa intre pe un fagas normal!

M-am bucurat degeaba, ANPH intotdeauna vireaza cu intarzieri plata dobanzilor incat mi-e practic imposibil de a fi cu platile la zi.