Nu credeam vreodata ca voi ajunge sa afirm ca nu voi avea sau nu imi voi putea gasi timp pentru o activitate anume in detrimentul alteia, dar pe principiul "niciodata sa nu spui niciodata" iata-ma ajuns si in aceasta postura.
Asadar ma reintorc la scris si la cei care inca mai ratacesc intamplator sau premeditat pe acest blog si ma reintorc nu pentru a comunica ceva specific anume, ci pentru a marca un act de prezenta, pentru a sterge praful celor 6 luni de inactivitate.
A fost o vara plina, prolifica si surprinzator de spumoasa, dar totodata obositoare, incalcita si naucitoare, cu suisuri si coborasuri, cu satisfactii dar si deceptii, unde munca la firma a carei baze la puneam in primavara acestui an s-a impletit cu evadarile de weekend, cu itinerarii superbe de vacanta, incursiuni scurte dar intense, intre drumul abrupt si serpuit al Transfagarasanului si intinsul batut de vanturi si soare al Marii Negre.
Din pacate toamna pentru mine mai ales de la trecerea in nefiinta a bunicii, reprezinta melancolie si tristete exteriorizata, putina letargie si retragere in cotloane caldute si primitoare in asteptarea infrigurata a iernii, pentru ca primavara e mult prea indepartata incat sa indraznesc a ma gandi la ea.
Din fericire sanatatea inca imi permite sa muncesc, si sa muncesc mult, pentru ca ambitiile, orgoliul si dorinta de continua miscare ma imping mai departe spre ceva bun, spre satisfactii si independenta, spre multumire de sine si respect.
Si din nou din pacate activitatea la firma, proiectele in care sunt angrenat au adus recuperarea fizica pe ultimul loc si ma gandesc cu groaza ca fiecare an pierdut ramane un an pierdut, dar asta e, ma consolez si ma mint cu ideea ca nu le pot face pe toate ci doar sa incerc sa imi stabilesc prioritati si obiective pe care sa le demarez respectiv finalizez, sper doar sa am puterea, determinarea si rabdarea sa fac asta! Asa sa imi ajute D-zeu!
