marți, 9 decembrie 2008

Happy Birthday '1 an de blog'!

In urma cu un an manat de dorinta de a impartasi din experientele mele in scaun rulant si nu numai puneam bazele unui proiect 'Walkagain' online care s-a dovedit a fi mai mult un jurnal, o constiinta online, o oglinda personala prin care incerc sa imi purific si etalez gandurile, experientele si actiunile viitoare, sper ca am fost coerent, de ajutor, acid si direct uneori, poate subiectiv dar in fond e vorba despre mine asadar imi permit.
Multumesc celor 985 de vizitatori pentru rabdarea cu care ati lecturat cele 43 de articole postate in cele 365 de zile de la inaugurare si va astept si pe viitor sa o faceti cu acelasi interes...

vineri, 21 noiembrie 2008

Revenind la ANPH...

Stiam din auzite ca o data trecut prin furcile caudine ale finalizarii dosarului de credit ANPH te vei lovi de o noua surpriza neplacuta, intarzierea la plata dobanzii de catre ANPH, eu am dosarul aprobat din luna septembrie a acestui an, din trei rate platite si trimis dovada de plata catre ANPH au virat banii de dobanda doar pentru rata din luna Septembrie.
Exasperat si decis sa lamuresc aspectul am sunat la ANPH pentru a cere lamuriri, pe un ton sec inexpresiv mi s-a spus ca nu au primit banii de la minister si in consecinta ei nu au ce face...acum eu stau si ma intreb retoric 'oare ce face Ministerul de Finante' si al lui ministru Varujan Vosganian cu fondurile destinate platii dobanzii creditelor pentru persoanele cu handicap'? Presupun ca si acolo a fost desemnat si aprobat un buget, de ce nu se aloca aceste fonduri la timp, de ce nu se fac aceste plati in virtutea contractului semnat intre parti astfel ca persoanele cu handicap sa nu fie puse in situatia de a suporta si plata dobanzii dintr-o pensie si asa prea mica?
Chiar va bateti joc de tot si de toate ? Daca noi nu platim si ultima centima la timp suntem penalizati si umiliti, daca voi nu platiti se poate si retroactiv nu ?!
Din Nou Rusine!!!

marți, 18 noiembrie 2008

Remember 'Dansez pentru tine' Sezonul 2

Imediat dupa incheierea editiei a 2-a 'Dansez pentru tine' am facut o promisiune, si anume ca voi pune temelia unui site retrospectiv si de multumire pentru cei ce au luptat pentru ca visul meu sa prinda contur, date fiind prioritatile de la acel moment acel site a venit cu o intarziere de doi ani, va invit impreuna sa ne aducem aminte ca a fost odata:

miercuri, 5 noiembrie 2008

Metamorfoza

Oare suferinta poate modela, poate schimba si metamorfoza, oare durerea, disperarea, frustrarea si dependenta pot creea monstrii?
Cata durere trebuie sa indure cineva incat sa se transforme intr-un pradator, un caine turbat si speriat ce cauta cu disperare sa scape din lat, as spune ca e nevoie de multa durere, multi se pierd si ma doare sa spun ca am vazut asta in comportamentul si atitudinea multor 'colegi' de suferinta, prea multa rautate, invidie si barfa in inimi si asa ranite, inveninate de viata, chin si suferinta.
Eu ar trebui sa inteleg cel mai bine si da chiar inteleg, inteleg dar nu tolerez, inteleg frica, inteleg durerea si disperarea, inteleg cum e sa te agati doar de un fir da ata, cum e sa simti ca te ineci si sa iti doresti cu disperare inca o gura de aer, dar nu inteleg sa calc pe altii ca sa ma ridic eu, inteleg sa fiu bun si tolerant chiar si cand mi-e greu, inteleg sa fiu intelegator si compatimitor chiar si cand ma doare, sa ma ajut dar sa ajut si pe altii asa cum pot, dar nu inteleg invidia si barfa.
PS. Suntem prea putini si prea slabi ca sa ne 'luptam' intre noi, viata insasi e o lupta si asta ar trebui sa fie lupta noastra.

luni, 27 octombrie 2008

Oamenii de Tinichea

Uneori nu e destul sa fii doar bun mereu se vor gasi oameni sa te conteste, barfitori cu zambet mieros, 'prieteni' de circumstanta, invidiosi uneori chiar si pe necazul altuia, pradatori meschini ascunsi subtil in umbra ta, mitomani perfizi, clevetitori si carcotasi, un accesoriu social pentru fiecare dintre noi, un balast, un pietroi agatat de grumazul fiecaruia, hiene flamande ce se hranesc din tine de indata ce le vei dai ocazia...
Si oricum ai face si orice ai face vor fi mereu acolo, gata sa puna umarul in a iti grabii sfarsitul, mereu ascunsi dupa o buna intentie, iti vor otravi existenta doar pentru a-si hrani propria foame de meschin.
Candva la un moment dat cu totii alegem sa devenim selectivi, sa ne delimitam si dezicem de astfel de caractere dar mereu caracterele nu se vor dezice de noi, le vom tolera existenta distanta intr-un fel de indiferenta tacit paranoida, mereu cu coada ochiului spre 'oamenii de tinichea'.
PS. Fereste-ma Doamne de prieteni ca de dusmani ma feresc eu.

luni, 20 octombrie 2008

Povestea mea, povestea altora ?!

In cursul zilei de azi citind presa online ca de obicei, imi atrage atentia un articol publicat de ziarul Click, o domnisoara aflata oarecum intr-o situatie medical similara, istorisind experienta de la clinica din China, dar citind mai cu atentie observ similaritati frapante si nu doar similaritati ci fraze intregi copiate cuvant cu cuvant dintr-un articol publicat de mine pe acest blog in luna Decembrie a anului trecut.
Acum mai in gluma mai in serios nici nu stiu cum sa reactionez, sa ma arat indignat ca sunt citat fara a mi se cere permisiunea intr-un articol dintr-un ziar public sau sa exaltez pentru ca ceea ce scriam atunci se potriveste ca o manusa si in alte cazuri...etic si corect probabil ar fi fost sa fie macar postata sursa acelor idei undeva in subpagina articolului indiferent de unde provine insertia pentru ca ceea ce scriu eu la mine pe blog imi apartine, cred ca pot fi istorisite si impartasite experiente de viata cu proprile idei, proprile cuvinte si propria formulare altfel nu mai e 'Povestea' ta ci tinzi sa intri in povestea si trairile altcuiva sau cel putin sa imprumuti din ele.
Acum lasand micile 'rautati' la o parte ii doresc lui Mirela recuperare grabnica si completa, sa nu isi piarda speranta si sa lupte pentru viata ei indiferent de cat de greu pare uneori.
Astazi am vorbit cu cei de la Click, cu semnatara articolului , ea spune ca asa a primit articolul asa la publicat si tind sa o cred, pe de alta parte beneficiara articolului Mirela e incoerenta, cauta scuze, incearca sa mute vina in curtea vecinului insinuand ca as fi putut eu copia de la ea, vreau sa ii reamintesc ca pe vremea cand eu scriam articolul respectiv pe acest blog ea nici nu stia cum arata China, mi se pare o incercare patetica de disimulare, de disculpare infantila, era mult mai simplu o recunoastere a faptelor, era mult mai apreciat...probabil ca adevarul e undeva la mijloc si va ramane asa, e doar o furtuna in pahar cu apa si nimic mai mult, prefer sa ii pun capat aici si sper ca nu se va mai repeta!
Am vazut si articolele brute trimise de ea spre ziarul click, e 90 % copy paste de pe acest blog, nici macar nu s-a mai obosit sa modifice de la genul masculin la cel feminin pentru a pastra aparentele, nu s-a mai obosit sa modifice sau uniformizeze caracterul scrisului.
E trist cand vezi asa ceva, e trist pentru ca impartasim aceiasi suferinta si ar trebui sa avem mai mult respect unul pentru celalalt indiferent din ce mediu sau categorie provenim, pentru ca daca nu respectam pe cel de langa noi nu ne respectam pe noi insine.
PS. Ideile, gandurile, cugetarile si trairile personale postate si pastrate intr-un spatiu virtual sunt proprietatea posesorului de blog, site, chat room sau portal si nu pot fi folosite fara acordul sau incuvintarea acestuia.

vineri, 8 august 2008

Petitie impotriva Ordonanţei de urgenţă 86

Demers impotriva Ordonanţei de urgenţă 86 din 24/06/2008 ce restrictioneaza creditarea pentru persoanele cu handicap la 5 ani.

http://www.petitieonline.ro/petitie-p47251046.html

vineri, 25 iulie 2008

Persoanele cu handicap, taiate de la credite

Persoanele cu handicap grav şi accentuat vor fi nevoite să-şi plătească toate dobânzile la credite, deoarece guvernul va anula facilitatea prin care acestea beneficiau de credite a căror dobândă era plătită de stat. În acest fel, guvernul loveşte în această categorie socială defavorizată pentru a doua oară în ultimele două săptămâni. La finele lunii trecute, o ordonanţă de urgenţă stabilea că, începând cu salariul din luna iulie, persoanele cu handicap grav şi accentuat vor plăti contribuţ ia la fondul social de asigurări de sănătate de 5,5% din valoarea integrală a salariului brut. Până la acel moment, pentru această categorie contribuţia la bugetul de sănătate se calcula la salariul minim pe economie, indiferent de nivelul salariului. Astfel, prin rectificarea bugetară de astăzi, va fi suspendată contractarea creditelor de către persoanele cu handicap cu dobândă suportată de stat pentru cumpărarea unui autoturism sau adaptarea locuinţei. Potrivit unor surse guvernamentale, citate de Mediafax, nu se vor mai încheia noi contracte de credit cu unităţi protejate autorizate. Este vorba de companii de stat sau private, care au 30% din angajaţi persoane cu handicap. În prezent, adulţii cu handicap grav şi accentuat pot lua credite, ale căror dobânzi sunt suportate de bugetul de stat, prin Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap. Creditele trebuie să fie destinate fie achiziţionării unui autoturism, fie adaptării locuinţei conform nevoilor de acces.

vineri, 11 iulie 2008

Tara lu' Papura Voda

In primavara acestui an scriam un articol despre o facilitate data de guvern persoanelor cu dizabilitati si anume 'Credite auto fara dobanda pentru persoanele cu handicap' ma tot miram ca incepe sa se faca ceva si pentru noi, din pacate mirarea si bucuria mea a fost de scurta durata...
Incantat de facilitatea cu care guvernul a catadicsit sa ne invredniceasca am hotarat si eu sa incerc 'marea cu degetul' sa vad ce se intampla, zis si facut, in luna Aprilie am facut dosarul necesar si l-am trimis Autoritatii Nationale a Persoanelor cu Handicap Bucuresti in vederea obtinerii unei adeverinte cu care sa obtin un credit pentru achizitionarea unui autovehicul potrivit legii 448/2006.

"Persoanele adulte cu handicap grav si accentuat pot beneficia de credit a carui dobanda se suporta din bugetul de stat, prin bugetul Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap, pentru achizitionarea unui singur mijloc de transport si pentru adaptarea unei locuinte conform nevoilor individuale de acces, cu conditia platii la scadenta a ratelor creditului." (In vechea lege nu se preciza nimic de limitarea perioadei de creditare)

Desfasurarea evenimentelor:

Pe data de 09.04.2008 eram luat in evidenta de ANPH iar pe data de 26.05.2008 era eliberata adeverinta care imi atesta dreptul de a beneficia de Legea 448/2006. Zece zile mai tarziu (zece zile face o corespondenta Bucuresti-Arad?) primeam la domiciliu aceasta adeverinta.
Pe data de 11.06.2008 semnam contractul cu Banca Transilvania conform adeverintei eliberate de ANPH in temeiul legii 448/2006.
Pe data de 14.06.2008 semnam factura de achizitionare a autovehiculului in localitatea Amberg Germania.
Imediat dupa asta ma reintorceam in tara si demaram formalitatile de inmatriculare a autovehiculului proaspat achizitionat.
In urma incercarii mele de a depune dosarul pe data de 07.07.2008 la sediul ANPH Bucuresti mi s-a adus la cunostinta ca datorita ordonantei de urgenta NR 86 din 27.06.2008 contractul de credit incheiat intre subsemnatul si Banca Transilvania pe data de 11.06.2008 pe o durata de 86 de luni este invalid.
Cu toate ca, creditul contractat de mine cu 16 zile inainte de publicarea in monitorul oficial a ordonantei de urgenta NR 86 din 27.06.2008 dosarul nu imi era acceptat.

Sa vedem ce zice aceasta ordonanta de urgenta:

Guvernul României
Ordonanţă de urgenţă nr. 86 din 24/06/2008
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 474 din 27/06/2008
pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Având în vedere prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit cărora persoanele adulte cu handicap grav şi accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, în baza unui contract privind angajamentul de plată a dobânzii pentru achiziţionarea unui singur mijloc de transport şi pentru adaptarea unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces,
ţinând cont de Memorandumul cu tema "Credite cu dobândă suportată din bugetul de stat pentru persoanele adulte cu handicap care achiziţionează mijloace de transport conform Legii nr. 448/2006", aprobat în şedinţa Guvernului din data de 26 martie 2008, în care se arată că aplicarea prevederilor art. 27 creează, pe termen lung, dificultăţi bugetului de stat în ceea ce priveşte finanţarea măsurilor menţionate mai sus, în vederea asigurării unei utilizări superioare a fondurilor publice, din punctul de vedere al eficienţei şi economicităţii şi în scopul depistării de rezerve care să asigure echilibrul bugetului de stat, astfel încât sumele alocate să fie acordate în mod echitabil unui număr cât mai mare de persoane cu handicap grav şi accentuat, iar măsura să fie sustenabilă pe termen lung, având în vedere necesitatea reglementării şi a altor prevederi ale Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările ulterioare, astfel încât persoanele cu handicap să beneficieze pe deplin de condiţii prin care să li se asigure atât îngrijirea şi asistenţa la standarde de calitate, cât şi punerea în valoare a potenţialului lor creativ, ţinând seama de importanţa deosebită a categoriei de persoane ale căror drepturi sunt reglementate, precum şi de faptul că neadoptarea de măsuri imediate, pe calea ordonanţei de urgenţă a Guvernului, ar conduce la afectarea intereselor persoanelor cu handicap, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 27, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 27. - (1) Persoanele adulte cu handicap grav şi accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, în baza unui contract privind angajamentul de plată a dobânzii pentru achiziţionarea unui singur autoturism şi pentru adaptarea unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului, dar şi cu condiţia ca valoarea creditului să nu depăşească 10.000 euro, iar returnarea creditului să nu depăşească 5 ani."

Deci guvernul romaniei in grandomania sa si-a dat seama ca bugetul de stat sufera pierderi mari datorita legii 448/2006 si a hotarat sa dea o ordonanta de urgenta prin care limiteaza contractarea creditelor la 5 ani.
Dar totodata guvernul in inteligenta lui crasa nu s-a gandit ca o persoana cu pensie de handicap nu va avea niciodata venitul necesar contractarii unui credit necesar pe o durata de doar 5 ani.

Eu acum ma vad pus in situatia imposibila de a nu imi putea plati creditele pentru ca ANPH-u nu mai vrea sa ia in evidenta dosare pe a carui contract de credit sunt perioade de creditare mai lungi de 60 de luni cu toate ca legea nu se aplica retroactiv ci doar de la data publicarii in monitorul oficial.
Cu toate astea eu am trimis dosarul ANPH-ului asa cum este el si am solicitat o pozitie oficiala, voi reveni cu aceasta pozitie de indata ce o voi primi...

Sunt convins ca in situatia mea se afla zeci astfel de cazuri ce au contractat un credit potrivit vechii legi a venit aceasta ordonanta si nu au apucat sa isi depuna dosarele iar acum sunt (suntem) lasati sa ne descurcam, intrebarea care se pune e 'cum ne vom descurca, cum o vom scoate la capat, ce va face guvernul pentru a remedia si aceasta gafa? Daca ar fi dupa ce cred eu as spune ca nu se va face nimic, suntem prea neimportanti, prea putini (slava domnului) si prea slabi pentru a fi bagati si luati in seama.

Inca o data RUSINE!

Tocmai am primit raspunsul oficial ANPH, am sa postez raspunsul in cele ce urmeaza:




Inca asa ceva nici nu am mai vazut, probabil doar la noi se poate intampla, cum o organizatie sa trimita un asemenea raspuns, constienti fiind ca nu doar ca incalca legea in virtutea legii dar si discrimineaza si comit neplaceri si incurcaturi mari persoanelor cu dizabilitati si asa greu incercate, e strigator la cer ce se intampla printre atatea alte nenorociri.

Revin cu amanunte cat de curand!

Mda, in aceiasi nota pesimista a trebuit sa refac creditul contractat initial si astfel am pierdut 50 de milioane pentru a putea reface contractul de la 7 la 5 ani, bravo guvern, bravo parlament, bravo ministrii!!!

Cu noul contract refacut pe 5 ani, cu 50 de milioane gaura si cu un ulcer in fasa am reusit sa retrimit dosarul catre ANPH, dosarul mi-a fost aprobat si sper ca totul sa intre pe un fagas normal!

M-am bucurat degeaba, ANPH intotdeauna vireaza cu intarzieri plata dobanzilor incat mi-e practic imposibil de a fi cu platile la zi.

marți, 27 mai 2008

Din nou China!

Aseara pe postul de televiziune TVR1 am fost surprins sa vad un reportaj complet despre clinica medicului Huang din Beijing aceiasi clinica si acelasi medic unde am fost operat in primavara anului 2007.
Ce ma surprinde e ca nici o televiziune din Romania nu s-a aratat interesata sa faca un reportaj cu materialul filmat de catre noi pe parcursul sederii la clinica din Xishuan material ce cuprinde mai mult de 16 ore de filmare, cred ca ar fi fost un material de maxim interes, multi pacienti din Romania inca intentioneaza sa faca calatoria la clinica din Beijing.
Aici puteti descarca reportajul prezentat aseara pe TVR1.
PS. Multumesc prietenului meu tassadar pentru efortul de a compila si uploada acest material!

vineri, 23 mai 2008

Happy Birthday!

Se pare ca am mai imbatranit un an, ciudat dar nu resimt asta dar realizez cu intristare ca ma indrept spre o cifra dezolanta fara un suport sau o realizare care sa imi asigure linistea si multumirea sufleteasca, cu mult timp in urma cam prea mult...eram cam pe la 18 ani faceam un plan sumar pentru urmatorii ani si ma vedeam undeva pe la 23 la casa mea alaturi de o tanara sotie iubitoare pregatit sa infrunt viata si sa imi fac un destin, din pacate am depasit 'norma' cu 10 ani iar ceasul biologic imi da de stire ca nu intineresc...'La multi ani!' imi pare a stereotip, parca as prefera ca acei ani sa fie putini si intensi, decat multi si insingurati fara nici un orizont sau perspectiva, asadar ce imi doresc acum de ziua mea...e ceea ce mi-am dorit acum mai bine de un deceniu!

luni, 12 mai 2008

Incercati si Voi...Paid to click

METODA CEA MAI SIMPLA DE A FACE BANI PE INTERNET...PTC (Paid to click)


Ce inseamna PTC? PTC=Paid to click - esti platit sa dai clicuri...

Mai multe detalii vezi pe :





miercuri, 16 aprilie 2008

Formularul 112

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate poate plati asiguratilor tratamente sau operatii care nu pot fi facute in Romania. Formularul prin care acest lucru este posibil se numeste E-112, o necunoscuta atat la nivel national, cat si local. Pentru ca rambursarea sumelor date pe ingrijirea medicala sa poata fi realizata e nevoie doar de o autorizatie din partea CAS, care se obtine prin completarea celebrului formular.
Formularul E 112 se emite în baza Regulamentului Consiliului European (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate sociala în raport cu lucratorii salariati, cu lucratorii independenti si cu familiile acestora care se deplaseaza în cadrul Comunitatii precum si a Regulamentului Consiliului European (CEE) nr. 574/72 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/72.Formularul E 112 se emite pentru doua situatii:I. pentru lucratorii si membrii lor de familie care, dupa ce au dobândit dreptul la asigurarea de sanatate într-un stat membru UE, sunt autorizati de casa de asigurari de sanatate din acest stat sa revina pe teritoriul statului membru UE în care îsi au resedinta sau sa-si transfere resedinta pe teritoriul unui alt stat membru;II. pentru toate persoanele asigurate si membrii lor de familie care sunt autorizati de casa de asigurari de sanatate sa se deplaseze pe teritoriul unui alt stat membru UE pentru a primi acolo tratamentul adecvat starii lor de sanatate.Conditii de emitere prevazute de regulamente:1. Pentru situatia transferului de resedinta – Eliberarea E 112 poate fi refuzata de casa de asigurari de sanatate numai daca se stabileste ca deplasarea persoanei respective ar prejudicia starea sanatatii sale sau primirea de tratament medical.2. Pentru situatia trimiterii la tratament medical trebuie îndeplinite doua conditii cumulative:A. tratamentul respectiv se regaseste printre serviciile medicale prevazute în pachetul de servicii de baza de care beneficiaza asiguratii din sistemul de asigurari sociale de sanatate din România.B. acest tratament nu i se poate acorda în intervalul de timp necesar în mod normal pentru obtinerea tratamentului respectiv în România, luând în considerare starea curenta de sanatate a persoanei solicitante si evolutia probabila a bolii.Daca cele doua conditii sunt îndeplinite casa de asigurari de sanatate nu poate refuza eliberarea acestui formular.Eliberarea formularului E 112 va trebui sa aiba la baza si un raport medical care sa ateste starea de sanatate a solicitantului. Regula generala este ca acest formular se elibereaza înainte de plecarea persoanei la tratamentul planificat. Acesta se poate elibera si dupa plecarea persoanei, dar numai daca din motive de forta majora nu a putut fi eliberat anticipat.

marți, 8 aprilie 2008

Credite auto fara dobanda pentru persoanele cu handicap

Persoanele cu handicap grav şi accentuat pot beneficia de credit fără dobândă, pentru cumpărarea unui autoturism. Dobânda este suportată din bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap (ANPH).
Beneficiază de această facilitate şi familia sau persoana care are în îngrijire un copil cu handicap grav ori accentuat. Daniela şi Valentin au făcut un astfel de credit şi şi-au achiziţionat un autoturism în valoare de 6.200 de euro.
Primul pas pe care trebuie să-l faceţi în dobândirea unui astfel de credit este să depuneţi o cerere la ANPH pentru aprobarea plăţii dobânzii. Contractul privind angajamentul de plată al dobânzii se obţine în 5 zile lucrătoare pentru cei din Bucureşti şi în 15 zile lucrătoare pentru provincie.
Odată acceptată cererea, puteţi merge la bancă cu documentele necesare obţinerii creditului: certificate de handicap şi adeverinţa ANPH referitoare la acordul plăţii dobânzii.
Beneficiarul trebuie să plătească rata creditului cu minimum 4 zile înainte de scadenţă şi se va prezenta lunar la ANPH cu dovada de plată. În cazuri extreme dovada se poate face şi prin fax sau e-mail. Ulterior, ANPH va achita dobânda aferentă creditului direct în contul clientului, în termen de 4 zile lucrătoare.
Eu tocmai am reusit sa imi achizitionez un autoturism in acest sistem, pentru nelamuriri postati pe blog si voi aduce lamuriri...

sâmbătă, 29 martie 2008

A patra Sesiune in Franta

In mod normal la aceasta ora ar fi trebuit sa fiu undeva in drum spre ceea ce ar fi trebuit sa fie a patra sesiune de recuperare si tratament la clinica de laseropunctura din Chapelle Montlinard Franta. Din pacate oricat de mult m-am straduit sa fac posibila aceasta deplasare sortii mi-au fost potrivnici, indiferent cat de mult mi-am dorit ca acest lucru sa se intample, indiferent cat de mult m-am rugat divinitatii sa imi trimita ajutoarele necesare, acele ajutoare care au fost alaturi de mine pana acum, acele ajutoare fara de care recuperarea mea se blocheaza intr-un punct mort, acele ajutoare care ar fi trebuit sa constientizeze cat de important e ca recuperarea si tratamentul meu sa aibe continuitate dar care dintr-un motiv pe care inca nu il inteleg s-au pierdut undeva macinate si maturate de valurile vietii.
Ma vad din nou blocat in acest purgatoriu prins intre doua lumi, atat de aproape de acel 'paradis' al existentei mele si totusi acum atat de departe, am impresia de multe ori ca sunt 'pedepsit' pentru indarjirea si vointa cu care lupt, sunt trimis la colt pentru dorinta mea de a ma ridica, mustrat pentru ca sper si doresc, de fiecare data cand incerc sa ma ridic sunt trantit inapoi cu o indiferenta dureroasa.
Le multumesc tuturor ce au incercat sa ma ajute sa ajung acolo unde ar fi trebuit sa ajung in aceasta perioada a anului fara nici o urma de ironie sau sarcasm si imi pare rau ca doar au incercat, sper ca voi mai avea puterea si resursele necesare sa ma ridic din nou si sa continui de acolo de unde am fost nevoit sa ma opresc si mai sper inca o data ca inca nu e prea tarziu pentru mine!
PS. Speranta nu ne abandoneaza niciodata! Noi suntem cei care o abandonam pe ea!

joi, 27 martie 2008

Daca ati mai avea un an de trait ?!

De curand am vazut un film impresionant de unde mi-a si venit ideea acestui articol...
Care sunt lucrurile pe care le-ati face daca ati afla ca mai aveti un an de trait, ceva special, unic, ceva ce intotdeauna v-ati dorit dar pe care mereu l-ati tinut pentru vremuri mai bune, ceva iesit din cotidian, ce scoate din ecuatie lupta pentru supravietuire, fuga dupa titluri, averi si cariere, cum ati simti si intelege sa va traiti acest ultim capitol al vietii ?!
Eu unul as vinde tot ce mai am, mi-as lua jumatatea cu mine si as pleca sa vad toate punctele de atractie de pe pamant, as fi intr-o continua miscare inconjurat de oameni si mereu de locuri noi, iar la final m-as asigura ca ramane o parte din mine in urma sa duca mai departe tot ce nu am mai reusit eu sa implinesc.
Voi ?
Filmul se numeste The Bucket List
PS. Esentiala este intrebuintarea vietii, nu durata sa.

luni, 18 februarie 2008

Pierdut Definitiv Incredere!

Ce urasc cel mai mult si am detestat intotdeauna e caracterul unui om, caracter ce il face de incredere sau nu, tocmai de aceea poate de o vreme incoace imi cataloghez si etichetez relatiile in 'de incredere sau nu', poate mi se trage din educatia primita si care imi spunea ca orice as face sa fiu un om parolist, sa imi onorez intotdeauna si indiferent de situatie cuvantul dat, sa fiu intotdeauna punctual si de incredere, poate mi se trage din partiala mea dependenta, dependenta de oameni, de evenimente, de conjuncturi si relatii, iar atunci cand dupa o viata de independenta ajungi brusc dependent pana in cel mai mic detaliu increderea sau lipsa ei pot juca un rol esential, deasemenea calitatea umana cu care esti inconjurat poate fi definitorie in cum vei percepe si evalua pe viitor relatiile interumane.
Daca veti fi destul de rabdatori, indulgenti si perseverenti veti rezista si trece cu usurinta peste primele lovituri sub centura, minciuni, fofilari si deceptii dar toate acestea vor eroda in timp si va veti trezi intr-o buna zi goi, deziluzionati, satui si plafonati, incapabili de cel mai mic gram de incredere chiar si in fata celui mai adevarat act de seriozitate, veti deveni interiorizati, solitari si putin comunicativi.
Mi s-a reprosat mereu ca nu am dreptate, ca reticienta mea e nefondata, ca exagerez in neincrederea mea, ca nu acord nimanui din start prezumptia de incredere, ca m-am transformat nefondat in ceea ce sunt, ca e doar o toana...Oare? Oare e supraevaluata toata chestia asta cu increderea sau doar eu o maximalizez ? Oare suntem doar niste mici infractori care incercam sa ne furam 'caciula' unul altuia? Oare chiar nu mai exista cuvant, parolism si onoare, sunt doar eu o 'fosila'? Oare mai exista specia din care eu credeam ca ma trag sau suntem cu totii meniti pieririi ?!
PS. Pe masura ce crestem descoperim ca pana si persoana care nu trebuia sa ne dezamageasca vreodata, probabil o va face!

duminică, 3 februarie 2008

Memento

Unde se scursesera toti acesti ani, se evaporasera precum roua, de parca ma trezisem de curand dintr-un somn mult prea lung, ma simteam furat de un hot al timpului ce facuse negot cu ei, ii vroiam inapoi, de-as fi putut sa ii reclam cummva, sa mi se dea indarat ce e al meu...! Plecasem cu mult timp in urma din Hunedoara, purtat de familie spre un viitor mai bun, un alt oras unde sa ma desavarsesc ca persoana, un alt oras cu un potential mai bun, un oras care urma sa imi inghita prematur tineretea, visele si sperantele intr-un torent de intamplari nefericite, dar oare cine era de vina, familia pentru ca ma purtase spre un destin mai bun, orasul pentru deschiderea pe care o oferea, sau eu pentru ca imi dorisem mult prea mult de la viata!? Lasam in urma o mica parte a familiei, aceea parte a familie pe care o iubeam atat de mult si care ma crescuse bine, lasam in urma prieteni si locuri dragi, intamplari si amintiri...mi-e dor de acele locuri de parca veacuri au trecut! De curand faceam un bilant, puneam in balanta destine intre cei ce au plecat si cei ce au ramas , pe fiecare dintre noi ne incercase viata, muscase cu pofta din vise, se hranise cu sperantele noastre, povesti triste, povesti de succes, povesti de viata ce le regasim oriunde am privi, dar aceasta era povestea ce o traiam si o povesteam noi fara a avea pretentia ca ce traisem noi era ceva deosebit. Pe Valentina Gheorghe o cunoscusem in cei mai frumosi ani, acei ani in care esti imbatat de adrenalina tineretii, acei ani in care totul pare posibil, eram deja plecat din Hunedoara de ceva timp dar obisnuiam sa ma reintorc mereu, ori de cate ori aveam ocazia, imi placea teribil sa imi petrec vacantele acolo, sa revad locuri, sa reintalnesc prieteni, sa imi pastrez radacinile inca infipte in locul natal. Prietenul meu cel mai bun si cu ea lucrau pe atunci la un radio nou in Hunedoara (Radio Sica), acolo unde de altfel ne-am si cunoscut intr-o vacanta frumoasa de iarna, s-a legat pe loc o prietenie frumoasa, acel gen de prietenie ce ramane in timp, prietenie pe care pe atunci o imparteam in trei, eram mai tot timpul impreuna in weekenduri sau vacante, ne simteam bine si ne bucuram de fiecare clipa. De-a lungul anilor ce au trecut de atunci drumurile noastre au apucat directii diferite, eu ma accidentasem imi era practic greu sa mai fiu ce am fost, incetasem sa mai vin in orasul natal, prioritatile mele erau altele, acum luptam din greu sa imi salvez viata, sa mai salvez ce se putea salva, cu prietenii mei ma vedeam si auzeam arareori, fiecare calca de acum pe propria poteca incercand sa iasa pe un drum mai bun. Am intrerupt contactul o perioada iar mai apoi cand ne-am reauzit ea era deja proaspat mamica la casa ei, din nou aveam senzatia ca ceva trecuse pe langa mine, ca ceva imi scapase, un oarecare regret, regret pentru ce a fost, regret pentru ce putea fi, pentru ca scapasem printre degete zile bune, clipe ce nu se vor mai intoarce niciodata, scapasem oare trenul vietii, stateam intr-o gara pustie cu trenuri ce duceau nicaieri, pana cand am reintalnit-o pe ea, fata care m-a facut sa sper, sa vreau, sa iubesc, singura fata care a dansat vreodata pentru mine, pentru noi, pentru viata si speranta, pentru a doua sansa si un nou inceput. Cu Valentina m-am reintalnit dupa multa vreme, intr-o dimineata rece de toamna, treceam prin Deva in drum spre Bucuresti, acolo unde fata pe care o iubeam atat de mult incerca sa ma salveze prin dans, mergeam la ea iar Valentina ma ajuta sa ajung acolo, ii multumesc pentru asta, ii multumesc ca a stiut sa fie langa mine atunci cand am avut nevoie mai mult! A fost ca un flash, scurt pe marginea drumului, opriti din goana masinii pentru o scurta contemplare, simteam ca meritam mai mult de atat dupa atatia ani in care nu ne vazusem, dar viata nu ne oferea nici un moment de respiro, ne tinea intr-un continuu galop, fuga pentru existenta, pentru supravietuire.Mi se acordase o sansa, castigarea concursului 'Dansez pentru tine' a insemnat pentru mine inceputul unui drum lung si greu, drumul recuperarii, vroiam sa smulg din ghearele destinului 'acei ani', sa ii intorc cumva inapoi la mine si sa ma bucur de ei.Mi-e dor mult de Hunedoara mea natala, de hunedoreni asa cum ii stiam eu, de locurile copilariei, sunt 10 ani de cand tanjesc...Le multumesc tuturor celor ce ne-au sustinut atunci cand am avut nevoie, le doresc sa se bucure de viata, sa traiasca fiecare zi de parca ar fi ultima, sa pretuiasca fiecare moment, sa lupte pentru a le fi bine cand e greu si sa nu piarda acel 'Tren al Vietii'.
PS. Cauta sa devii un om mai bun si asigura-te ca stii cine esti tu inainte de a cunoaste pe cineva si a astepta ca acea persoana sa stie cine esti.

Articol aparut in revista Hunedoara Quality Magazin Nr. 2 Februarie-Martie 2008

http://hqmagazin.wordpress.com/2008/03/07/chipuri-eterne-voi-merge-din-nou-povestea-unui-invingator/

miercuri, 16 ianuarie 2008

Dreptul La Viata!

M-am intrebat mereu in ultima perioada ce mecanisme ciudate ne guverneaza destinele, cine sau ce hotaraste ce ne este dat sa infruntam in aceasta viata, unde e echilibrul, unde e balanta intre o viata de chin si una in indestulare, ce pacate groaznice implinim, sau e doar simpla intamplare fara nici o implicare sau rezolvare mistica ?! Nu am gasit nici un raspuns sau o rezolvare si cred ca cel mai bine ar fi sa incetez sa le mai caut, poate ca cel mai bine ar fi sa vad daca exista ceva cu care as putea sa schimb toate acestea decat sa incerc sa mi le explic, sunt doar o picatura intr-un ocean al durerii, incerc sa ma ajut pe mine pentru a-i putea ajuta pe ei, incerc sa promovez speranta, optimismul, cunoasterea de sine, critica pentru cei slabi si dreptul la viata !
Voi incepe cu inceputul, inceputul transformarii mele, locul si timpul in care transformarea mea de la stadiul de fiinta mandra, orgolioasa, teribilista uneori, uneori superficiala in ceea ce sunt acum, puternic, echilibrat, cerebral si determinat, de ce a trebuit sa trec prin atata suferinta pentru a-mi desavarsi existenta probabil nu voi sti niciodata.
In dimineata in care am avut accidentul, atunci cand am realizat ce se intamplase, o strafulgerare de constiinta, un moment de premonitie si slabiciune, o puternica revelatie pentru ce v-a urma mi-a oferit destule motive pentru a-mi dori moartea, retin ca ii spuneam paramedicului printre lacrimi sa imi ia viata, cerseam eutanasia precum un caine pribeag, nu vroiam sa imi continui viata pe post de 'leguma', eram inert, doar spirit de parca subit printr-un proces chimic ciudat si complicat mi s-ar fi evaporat tot corpul pentru ca nu mai simteam nimic, acolo unde cu cateva minute inainte era o mandrete de corp acum era doar un vid, un gol ce imi invenina suferinta, 'lasati-ma sa mor' era tot ce imploram, de ce incercau acesti oameni sa ma salveze, ce sa mai salveze, oare ei nu vedeau ca nu mai e nimic de salvat ?!. Fusesem crescut de o bunica credincioasa care imi insuflase de mic intoleranta fata de actul suicidal, era de neconceput pentru mine asa ceva, viata era sacra si trebuia respectata, dar in acele momente nimic din toate astea nu mai avea valoare. Din fericire pentru mine acea clipa de cadere si slabiciune nu a fost destul de lunga incat sa imi sape in constiinta portite false de scapare.
Starea mea medicala era critica, ceea ce inca nu stiam eu la acel moment e ca urma sa fiu salvat si tratat de un sistem medical handicapat cronic, un bolnav terminal care opera cu masca pe figura, intr-un mediu halucinant, fara cele mai elementare conditii sau cunostinte in tratarea unor astfel de cazuri.
Era inceput de vara torida, vara intr-un spital de provincie romanesc e preambulul spre infern, m-am trezit din operatie intr-un pat de spital fierbinte si mult prea mic, o saltea jegoasa, zdrentuita, roasa de vreme si de suferinta pacientilor aruncata peste zabrelele ruginite ale patului mult prea vechi incercau sa imi sustina trupul ranit, retin si acum de parca ar fi fost ieri, salonul 19 etajul 2 patul de la usa, un salon mult prea aglomerat si incins de suferinta comuna.
Zilele treceau haotic, intre constienta si inconstienta, aveam dureri cumplite, neuronii lezati trimiteau semnale false care se traduceau in dureri, deseori trebuia sa fiu sedat pentru a scapa de suferinta, eram in perfuzii deja de doua saptamani dar nu imi era permis sa mananc sau sa beau ceva, foamea cumplita, inumana nu imi dadea pace, construiam in minte meniuri intortocheate cu care incercam sa imi amagesc foamea, ironic patul meu era langa frigider, niciodata nu mi-am inchipuit ca un frigider poate adaposti atatea bunatati, vedeam zi de zi cum se perinda prin fata mea fructe, sucuri, prajituri, branzeturi si fripturi iar eu ma hraneam cu delicioasa glucoza injectata in vena, timp de 5 saptamani am supravietuit astfel, dar nu supravietuisem accidentului doar ca sa mor de foame...!
Capatasem fata de spital o repulsie teribila, ma ineca mirosul acela specific, dulceag inecacios, ma apasa suferinta si agitatia din jurul meu, eram obosit, speriat si confuz iar acesta era doar inceputul.
Spre sfarsitul sederii mele in spital am fost consultat de o comisie medicala formata din medicul ce ma operase si directorul spitalului, dupa cateva teste directorul spitalului isi indrepta atentia spre medicul meu si fara sa ii pese ca eram de fata si auzeam si vedeam practic tot ii spuse 'Din pacate nu se mai poate face nimic, e un caz pierdut', nu imi venea sa cred ce aud, cum putea sa emita verdicte atat de radicale in prezenta pacientului, oare asta era tehnica si practica placebo de autovindecare, il uram, i-as fi strigat in fata tot dispretul meu daca mi-as fi gasit puterea necesara, eram prea bulversat, prea furios sa ripostez, mi-am inghitit naduful in lacrimi amare, atunci a incoltit acolo din durere, intr-un pat de spital, 'voi trai si voi merge din nou' chiar daca ei nu mai imi acordau nici o sansa.
Reintors acasa dupa 5 saptamani de spitalizare urma adaptarea la noua mea conditie, de acum ma incadram in categoria persoanelor cu nevoi speciale, nimic nu se mai potrivea, camera, patul, baia, bucataria toate imi pareau inaccesibile, de parca ma renascusem intr-un alt corp, un corp care se incapatana sa nu ma asculte. Slabisem mult, stresul psihic si fizic din perioada accidentului isi lasase amprenta asupra mea, nu ma mai regaseam, precum un joc de puzzle cu prea multe piese ce nu se mai potrivesc.
La 5 luni de la accident, 5 luni de pelerinaj pe culoarele spitalului, ma pregateam de plecare la centrul Motivation Bucuresti, in 4 Octombrie 1998 eram programat pentru o sesiune de recuperare de 4 saptamani, eram foarte racit si nu aveam deloc tragere de inima sa plec la acest drum, nu ma simteam bine deloc, eram slabit si demoralizat.
Pe 2 Octombrie 1998 seara fara nici o avertizare sau un semn prevestitor am intrat in stop respirator, plamanii mei intrasera in colaps, refuzau sa mai primeasca aer, ceva ii obtura, am crezut ca acela imi va fi sfarsitul, credeam ca ma voi sufoca, credeam ca voi muri, salvarea era deja pe drum dar eu nu mai gaseam deloc puterea sa o astept...
Ma reintorceam din nou la spital dupa doar 5 luni, de aceasta data in sectie ATI, starea mea de sanatate era grava, pentru a putea respira a trebuit sa fiu intubat si conectat la un plaman artificial, pentru ca plamanii erau inecati in lichid si nu mai puteau functiona, riscam sa ma sufoc in orice moment. Eram semi constient pentru ca mai tot timpul eram tinut sedat dar in scurtele momente de luciditate realizam starea grava in care ma aflam, eram intr-un salon la terapie intensiva, de fiecare data cand ma trezeam un alt pacient era in patul vecin pentru ca cel de dinaintea lui murise.
Suferinta, multa suferinta, bocete infundate si vaiete de durere, cate o sclipire a unei lumanari aprinse pentru a lumina calea celui tocmai raposat era tot ce prindeam in scurtele momente de luciditate iar starea mea de sanatate continua sa se agraveze. Mainile imi erau legate de pat si nu intelegeam de ce, nu puteam vorbi pentru ca eram intubat, nu ma puteam misca pentru ca eram paralizat, eram disperat, o disperare rece viscerala ce nu o puteam controla sau exterioriza, eram singur inchis inlauntrul meu fara sanse de scapare. In acea seara starea mea de sanatate se agravase brusc, nu mai puteam fi tinut intubat mult timp astfel incat a fost luata decizia de a mi se face o traheostomie, o mica incizie in gat pentru a mi se debloca caile respiratorii, am fost dus spre corpul operator in mare graba, eram constient dar nu puteam vorbi, nu puteam intreba ce mi se intampla iar medicul de garda era extrem de grabit si agitat, odata ajunsi in blocul operator mi-a fost pus un cearsaf pe fata astfel incat nu mai vedeam nimic din ce se intampla in jurul meu, am simtit brusc la nivelul gatului o arsura, o durere vie, insuportabila, nu mi se facuse anestezie pentru ca nu mai era timp, vroiam sa tip, sa le spun ca ma doare, sa ma impotrivesc cumva, sa ii avertisez dar nimic din toate astea nu imi era la indemana, simteam ca ma inec, lacrimi fierbinti imi ardeau obrajii, am lesinat de spaima si durere simtind in gura gustul dulceag al singelui.
Familia mea a fost avertizata ca s-ar putea sa nu apuc dimineata si sa se pregateasca pentru ce e mai rau, dar eu ma incapatanam sa traiesc, dimineata se parea ca ma simt ceva mai bine, facusem fata noptii, stiu doar ca am deschis ochii iar langa mine statea un batran cu parul alb ce ma tinea de mana, nici acum nu stiu daca a fost real sau doar o plasmuire pornita din efectele secundare ale sedativelor. Stiu doar ca vroiam sa traiesc si luptam pentru asta, invinsesem moartea de atatea ori incat deja parea o sfidare, nu ma mai temeam, simteam doar ca nu acesta era sfarsitul.
Eram pe respirator artificial deci depindeam de acest aparat si de sursa lui de alimentare, stiu ca in acea seara sora mea statea sa ma vegheze, asistentele erau plecate din salon atunci cand se intrerupsese curentu, dormeam si stiu ca m-am trezit in urma socului resimtit, sursa mea de viata se oprise pentru ca spitalul nu avea ca backup sursa de alimentare secundara, am inceput sa ma agit iar sora mea striga panicata dupa asistente, ii simteam disperarea in glas dar nimeni nu o auzea, toate asistentele erau stranse in fata televizorului pentru a urmari telenovela preferata, probabil erau prea nervoase din pricina penei de curent pentru ca pierdeau desfasurarea evenimentelor din telenovela decat ce se intampla in salon.
Simteam cum se scurge viata din mine, amortisem din cauza lipsei de oxigen si imi era frig, teribil de frig, in cele din urma am lesinat in strigatele disperate ale surorii mele.
Din cauza acestui incident si a delasarii si dezinteresului personalului medical urmatoarele doua saptamani au fost pentru mine un blackout total, nu stiu absolut nimic din ce s-a intamplat in aceasta perioada.
In scurt timp am inceput sa ma simt mai bine, sa respir din nou spontan iar dupa 6 saptamani am fost externat, intre timp incepuse iarna, ningea frumos, ningea peste suferinta mea, totul era alb si curat, lasam din nou in urma acel purgatoriu al durerii avid de viata, invinsesem din nou boala, moartea...!
In rastimpul sederii in spital si in scurtele momente de constienta retin ca ma atasasem mult de o studenta la medicina ce isi facea practica in spital si care obisnuia sa vina sa stea langa patul meu, sa ma tina de mana si sa imi sopteasca incurajari, acum dupa atatia ani inca imi amintesc de ea si ii multumesc pentru ca in acele momente a stiut a fi pentru mine un 'far' in noapte, o mangaiere, o prezenta angelica si un stimulent!
PS. Cand simti ca vrei sa mori gandeste-te ca altii ar da orice sa traiasca...

luni, 7 ianuarie 2008

A treia Sesiune in Franta

Venea toamna iar a treia sesiune si recuperare la clinica din Chapelle Montlinard statea sub semnul incertitudinii, prietena mea tocmai se mutase in Bucuresti, incepuse scoala si serviciul, drumurile noastre reintrau intr-un semn al separarii, apucasera directii diferite , nu ma mai puteam baza pe ajutorul ei, trebuia sa ma descurc cumva, oricum, parintii mei aveau probleme la randul lor, tatal meu de servici, mama mea de sanatate, dar eu stiam un singur lucru, trebuia sa ajung la clinica in Franta, trebuia sa imi continui tratamentul...!
Astfel incat la inceputul lunii Octombrie 2007 ma indreptam din nou spre pamant francez, de aceasta data doar alaturi de parintii mei, am plecat la drum cu sentimentul ca ceva lipseste, ca las ceva in urma, eram trist si nemotivat, plecam la drum fara jumatatea pe care sa ma sprijin. Venea toamna, totul radia melancolie si o senzatie de moliciune si relaxare ma incerca pe masura ce ne apropiam de locul de destinatie, podgoriile franceze ruginite de adierea toamnei se intind in aceasta parte a frantei cat vezi cu ochii.
Am ajuns din nou dupa doua zile de mers, doua zile relativ usor de suportat dar extrem de monotone, soarele toamnei tarzii incalzindu-mi trupul si spiritul prin parbrizul masinii, cu toate astea racisem puternic nu imi doream decat sa ajung sa trec prin cele doua saptamani de tratament si sa ma reintorc acasa, era prima data cand plecam la un drum fara nici o tragere de inima dar trebuia sa o fac, nu imi permiteam sa intrerup tratamentu.
La clinica toate erau neschimbate, poate doar pacientii erau altii, acolo am cunoscut-o pe Ramona cu familia ei, un alt caz tragic, un alt suflet chinuit din cauza unei secunde de ghinion. Ma uitam la ea si imi aduceam aminte de mine, cat eram de sensibil, vulnerabil si dezorientat imediat dupa accident si cat de mult mi-a trebuit sa ma transform in ceea ce sunt acum.



























Zilele se scurgeau greu, incercam sa zabovesc la clinica cat mai mult in ciuda faptului ca era foarte obositor, impartindu-mi timpul intre bicicleta, scripeti de forta, verticalizator, laseropunctura si discutiile cu ceilalti pacienti, fiecare cu povestea, ambitiile si sperantele lui, imi lipsea mult jumatatea, oriunde intorceam capul o vedeam pe ea, fusese alaturi de mine in toate aceste locuri iar acum eram singur, imi doream atat de mult sa fie langa mine, sa ma vada cum muncesc, cum cad si ma ridic, cum sper si vreau sa ne fie bine!
In ciuda faptului ca timpul se incapatana sa treaca si numaram fiecare zi de parca ceva bun urma sa ma astepte acasa, cele doua saptamani sau scurs incet incet precum nisipul dintr-o clepsidra uriasa am plecat de la clinica, cele doua saptamani ce fusesera pentru mine a treia sesiune de recuperare se incheiase cu bine, pana la urma ca un rezumat sumar lucrurile mersesera cum nu se poate mai bine, in ciuda temerilor si a depresiei, urma drumul spre casa. In ziua in care am plecat din Franta era o zi autentica de toamna rece dar insorita dar pe masura ce ne apropiam de Germania soarele a lasat locul norilor grosi incarcati de lapovita iar curand a inceput sa ninga, in Alpii Austrieci de la Salzburg pana la Viena a nins incontinuu, inaintam cu greutae prin ninsoarea deasa de Octombrie. Cu toate astea am ajuns cu bine acasa, urmatoarea sesiune pentru mine in Franta urma sa fie la sfarsitul lunii Martie 2008.
PS. Stai departe de oamenii care iti micsoreaza ambitia. Oamenii mici intotdeauna fac asta. Cei cu adevarat mari te fac sa te simti ca si tu poti deveni mare.















Dosarul meu medical postat pe site-ul clinicii, 15 Octombrie 2007 a treia sesiune de recuperare si tratament la clinica de laseropunctura din Chapelle Montlinard Franta.

duminică, 6 ianuarie 2008

Taramul Soarelui

Ne intorsesem de curand din Franta la inceputul lunii Iulie 2007, avusesem parte de 2 saptamani grele, eram obosit si plin de frigul si umezeala adunate acolo, de la accident organismul meu pierduse 'termostatul', capacitatea de autoreglare, frigul si umezeala pentru mine erau letale, tanjeam dupa caldura soarelui, de acolo imi trageam energia si puterea, absorbeam ultraviolete cu aviditate ori de cate ori aveam ocazia si ma bucuram din plin de asta.
Simteam acut nevoia unei pauze, eram la limita si nu imi permiteam sa clachez, aveam drum lung in fata iar ca sa continui trebuia sa imi trag resurse de undeva asadar am decis sa plecam cateva zile spre taramul faraonilor si piramidelor, Egipt Hurgada, o oaza de soare si apa ingredientele de care aveam disperata nevoie!
Imi doream de mult asta, trecusera multi ani in care am strans din dinti si i-am privit pe cei din jurul meu cum pleaca in cele patru zari iar eu mereu in imposibilitatea de a-mi lua zborul, avusesem 8 ani in care traisem vacantele doar la televizor, vacantele altora pentru ca eu ma aflam in imposibilitatea de a-mi trai propria vacanta, ajunsesem sa urasc perioada vacantelor, sa fie un stres si un chin psihic. Atunci cand iubesti viata, vacantele, sarbatorile, calatoriile, iar toate astea iti devin interzise, inaccesibile, tabu, ajungi sa le detesti...
Dar acum ceva incepea sa se schimbe, ma pregateam si eu de drum, perspectiva iminentei vacante alaturi de prietena mea ma facea teribil de fericit, uitasem de toate durerile, greutatile si neajunsurile, toate pareau atat de indepartate si sterse, in sfarsit se intampla plecam si eu in vacanta!
Oboseala si greutatile de transport si deplasare paleau in comparatie cu ceea ce simteam, pluteam si la propriu si la figurat deasupra norilor, invatasem sa ma bucur de fiecare moment, fiecare clipa, gaseam bucurie si satisfactii in lucruri mici care pentru unii nu trezesc nici macar o frantura de emotie.
Dupa cateva peripetii si intarzieri inerente am debarcat in Hurgada, cu toate ca era trecut de ora 22 afara erau 32 de grade, o adevarata incantare dupa frigul suferit in cele 3 ore de zbor.
Statiunea o adevarata incantare, o adevarata oaza de verdeata la marginea desertului Sahara, apa Marii Rosii de un albastru ireal si briza fierbinte, peisajul la care visasem ani la randul, era un altfel de terapie, terapia soarelui, terapia apei si a sufletului.
Cu aceasta ocazie am scapat totodata si de fobia pentru apa dobandita in urma accidentului, fobie ce ma tinuse 9 ani departe de orice sursa de apa mai adanca de 30 de cm.
Dar ca intotdeauna ce e frumos se termina repede, cu greu ne-am despartit de aceste taramuri indreptandu-ne fiecare spre treburile lui, aveam mult de munca dupa scurtul ragaz de relaxare, era sfarsitul lui Iulie 2007.
PS. Doar cel care a simtit nefericirea cea mai cumplita e in stare sa simta cea mai mare fericire.





































































vineri, 4 ianuarie 2008

Primele Progrese

Am tot vorbit despre programul de recuperare, despre drumuri, tratament si peripetii dar mai putin despre progresele si imbunatatirile obtinute in urma recuperarii, sunt intrebat frecvent despre starea mea de sanatate actuala, despre progresele facute, despre ce nu puteam face inainte si pot face acuma, iar cea mai frecventa intrebare fiind 'Mergi ?' Persoane aflate in aceiasi situatie ca si mine si care la randul lor cauta o speranta, oameni de presa si media, prieteni, oameni care doar au urmarit cazul si sunt curiosi despre evolutia mea, pentru toti acestia si nu numai voi posta toate modificarile survenite in situatia mea medicala de la interventia din China si pana in prezent:
Am sesizat o crestere evidenta a sensibilitatii si rezistentei organismului precum si o vitalitate si putere sporita, o mult mai buna functionare a organelor interne, echilibru si dexteritate la nivelul trenului si membrelor superioare. Diminuare a atrofiei musculare si o crestera in masa musculara atat la nivelul membrelor inferioare cat si superioare. Accentuarea senzatiei de durere cat si de cald rece.
Momentan nu exista motricitate controlata si spontana la nivelul membrelor inferioare.
Datorita perioadei indelungate de la data producerii accidentului si pana la inceperea recuperarii si datorita atrofiei medulare durata si dificultatea de recuperare sunt mult ingreunate si incetinite dar nu imposibile!
PS. N-am sa ajung pe culme? Se poate foarte bine. Dar vreau sa urc atat cat am sa pot, prin mine.

miercuri, 2 ianuarie 2008

A doua Sesiune in Franta

La mijlocul lunii Iunie 2007 eram programat la clinica din Chapelle Montlinard pentru a doua sesiune de recuperare si tratament, dupa cateva zile de programari, pregatiri si emotii inerente eram din nou pregatit de drum, de aceasta data plecam la drum cu prietenii mei Stefi & Fely si prietena mea Dana. Era vara, era cald, intentionam sa imbinam utilul cu placutul, sa imi fac tratamentul si recuperarea dar sa si profitam de vara, de drum si sa ne cream clipe frumoase impreuna, din pacate vom avea parte de doua saptamani de frig si umezeala. Urma sa fiu ridicat in picioare dupa 9 ani de la accident, muncisem mult in cele doua luni trecute de la ultima sesiune pentru a-mi intari musculatura, 'oare muncisem destul, oare imi vor sustine muschii picioarelor greutatea corpului', aveam incredere in medicul de acolo si in capacitatea si competenta lui profesionala asadar probabil ingrijorarea mea era pe jumatate fondata.
Drumul a fost parca mai lung si mai greu decat imi aduceam eu aminte, cu mici popasuri si opriri am mers 22 de ore non stop, la intrarea in Franta cand mai aveam 450 de Km pana la destinatie am cautat popas peste noapte intr-o localitate numita Glacier Chatteau, eram obositi vroiam doar sa dormim, sa ne odihnim pentru a ne putea continua drumul in siguranta a doua zi, nu stiu cand am adormit, nu stiu cand a trecut noaptea stiu doar ca ma aflam din nou in masina spre destinatia finala.
Am ajuns cu bine dumineca seara, trebuia sa ne odihnim pentru ca a doua zi eram asteptat la clinica pentru a-mi incepe terapia, ne incurcasem putin pe traseu dar asta facuse calatoria mai interesanta si greu de uitat. Eram cazati in aceiasi locatie in care fusesem si in primavara pentru prima saptamana dar in saptamana a doua urma sa ne mutam mai aproape de clinica, in casa unui englez tetraplegic cu care ne imprietenisem in primavara, englez care suferise o fractura de coloana in urma unui salt cu parasuta si caruia atat de bine ii facea tratamentul de la clinica incat cumparase o casa in zona si in timpul in care el nu era acolo o inchiria si altor pacienti ce isi faceau tratamentul la clinica.
Bob mi-a povestit ca inainte de tratament nu isi putea misca nici un muschi, nu simtea nimic iar acum incepea sa miste bratul si antebratul si sa ii revina sensibilitatea. Atunci cand nimeni nu iti mai ofera nici o sansa, nici o speranta, atunci cand pronosticul medicilor te indeamna sa te resemnezi noi eram acolo, ne agatam de fiecare speranta, luptam pentru fiecare milimetru din corpul nostru adormit si ne bucuram pentru cel mai nesemnificativ progres. Am intalnit acolo oameni din toate colturile Europei, chiar si din America sau Australia, toate acele chipuri pe fata carora citeai mai degraba ambitie si incrancenare decat resemnare si declin, majoritatea tineri, majoritatea frumosi si plin de viata, toti ciuntiti de acea secunda de nesansa si destin potrivnic.
Am reintalnit fete cunoscute, familiale, acelasi medic amabil si tonic si simteam oarecum toate astea de acum fac parte din viata mea, nu ma mai simteam departe de casa, de fapt aceste locuri tindeau sa devina a doua casa pentru mine. Am fost ridicat in picioare, in prima zi probabil si din cauza emotiilor si a surescitarii nervoase nu am rezistat prea mult, simteam cum imi explodeaza fiecare atom din corp, o presiune imensa in picioarele amortite, din cauza presiunii, a batailor inimii accelerate ameteam pana la limita lesinului dar in urmatoarele zile aceste simptome urmau sa se diminueze ajungand in final chiar sa imi placa aerul rarefiat al inaltimilor.
































































Sufeream ingrozitor de febra musculara, muschii mei lenesi si obisnuiti cu repaosul se razvrateau impotriva tratamentului la care erau supusi, dar pentru mine era un semn bun, inca ii aveam, functionau si ii puteam resuscita chiar daca asta se traducea in durere si suferinta! Durata efectiva zilnica a tratamentului cu laser se intensificase de la 15 minute la jumatate de ora iar spre sfarsitul intervalului suferisem o mica interventie chirurgicala la o unghie de la picior astfel fiind obligat sa pun capat pentru moment ridicarii la verticala. Avusesem parte de o vreme nefiresc de rece si ploioasa pentru aceasta perioada a anului si pentru aceasta zona a Frantei, ploua incontinuu de 10 zile, eram plictisiti si irascibili iar timpul parca statea in loc, Romania se topea la 44 de grade iar noi in Franta tremuram in miezu verii la 15 grade...Am plecat spre tara pe o vreme umeda si rece iar pe masura ce ne apropiam se incalzea tot mai mult incat nici n-ai fi zis ce lasam in urma, au fost 2 zile de chin pentru mine, ma durea cumplit piciorul, degetul operat, resimteam fiecare frana sau schimbare brusca de directie dar strangeam din dinti si ma rugam sa ajungem cat mai repede acasa, parea un drum fara sfarsit, cel mai greu resimtit de mine de pana acum. Urma probabil sa ma reintorc in Franta pentru a treia sesiune undeva in luna Octombrie, dar pana atunci mai era mult, multe urmau sa se mai intample!

PS. Lumea nu e a celor modesti, ci a celor energici.

Dosarul meu medical postat pe site-ul clinicii, 28 Iunie 2007 a doua sesiune de recuperare si tratament la clinica de laseropunctura din Chapelle Montlinard Franta.

http://max1.hosteur.com/~laserp/images/danielb/danielb-pp2-28.06.07.jpg

marți, 1 ianuarie 2008

A mai trecut un an!

A mai trecut un an cu bune si rele, cu realizari si esecuri, cu suisuri si coborasuri, un an care pentru mine a insemnat o lupta continua, am calatorit cat pentru toti anii traiti pana acum si am muncit cat pentru toti anii trecuti de la accident.
E vremea bilantului, vremea cand punem punct si de la capat, vremea cand ne facem planuri pentru noul an, vremea cand ne dorim mai mult si mai bine pentru noul an. Imi doresc pentru noul am sa am puterea si resursele sa continui ce am inceput, sa-mi reiau sedintele de terapie in Franta, sa fac un nou implant cu celule in Germania, sa continui cu recuperarea in tara, sa reusesc sa fac primii pasi, sa-mi recapat independenta, sa ma pot descurca singur, sa imi intemeiez o familie, sa deschid o sala pentru recuperare, sa profit de fiecare clipa, sa nu las viata sa treaca pe langa mine si sa ma bucur de ea!