vineri, 4 ianuarie 2008

Primele Progrese

Am tot vorbit despre programul de recuperare, despre drumuri, tratament si peripetii dar mai putin despre progresele si imbunatatirile obtinute in urma recuperarii, sunt intrebat frecvent despre starea mea de sanatate actuala, despre progresele facute, despre ce nu puteam face inainte si pot face acuma, iar cea mai frecventa intrebare fiind 'Mergi ?' Persoane aflate in aceiasi situatie ca si mine si care la randul lor cauta o speranta, oameni de presa si media, prieteni, oameni care doar au urmarit cazul si sunt curiosi despre evolutia mea, pentru toti acestia si nu numai voi posta toate modificarile survenite in situatia mea medicala de la interventia din China si pana in prezent:
Am sesizat o crestere evidenta a sensibilitatii si rezistentei organismului precum si o vitalitate si putere sporita, o mult mai buna functionare a organelor interne, echilibru si dexteritate la nivelul trenului si membrelor superioare. Diminuare a atrofiei musculare si o crestera in masa musculara atat la nivelul membrelor inferioare cat si superioare. Accentuarea senzatiei de durere cat si de cald rece.
Momentan nu exista motricitate controlata si spontana la nivelul membrelor inferioare.
Datorita perioadei indelungate de la data producerii accidentului si pana la inceperea recuperarii si datorita atrofiei medulare durata si dificultatea de recuperare sunt mult ingreunate si incetinite dar nu imposibile!
PS. N-am sa ajung pe culme? Se poate foarte bine. Dar vreau sa urc atat cat am sa pot, prin mine.

Niciun comentariu: