Venea toamna iar a treia sesiune si recuperare la clinica din Chapelle Montlinard statea sub semnul incertitudinii, prietena mea tocmai se mutase in Bucuresti, incepuse scoala si serviciul, drumurile noastre reintrau intr-un semn al separarii, apucasera directii diferite , nu ma mai puteam baza pe ajutorul ei, trebuia sa ma descurc cumva, oricum, parintii mei aveau probleme la randul lor, tatal meu de servici, mama mea de sanatate, dar eu stiam un singur lucru, trebuia sa ajung la clinica in Franta, trebuia sa imi continui tratamentul...!Astfel incat la inceputul lunii Octombrie 2007 ma indreptam din nou spre pamant francez, de aceasta data doar alaturi de parintii mei, am plecat la drum cu sentimentul ca ceva lipseste, ca las ceva in urma, eram trist si nemotivat, plecam la drum fara jumatatea pe care sa ma sprijin. Venea toamna, totul radia melancolie si o senzatie de moliciune si relaxare ma incerca pe masura ce ne apropiam de locul de destinatie, podgoriile franceze ruginite de adierea toamnei se intind in aceasta parte a frantei cat vezi cu ochii.
Am ajuns din nou dupa doua zile de mers, doua zile relativ usor de suportat dar extrem de monotone, soarele toamnei tarzii incalzindu-mi trupul si spiritul prin parbrizul masinii, cu toate astea racisem puternic nu imi doream decat sa ajung sa trec prin cele doua saptamani de tratament si sa ma reintorc acasa, era prima data cand plecam la un drum fara nici o tragere de inima dar trebuia sa o fac, nu imi permiteam sa intrerup tratamentu.La clinica toate erau neschimbate, poate doar pacientii erau altii, acolo am cunoscut-o pe Ramona cu familia ei, un alt caz tragic, un alt suflet chinuit din cauza unei secunde de ghinion. Ma uitam la ea si imi aduceam aminte de mine, cat eram de sensibil, vulnerabil si dezorientat imediat dupa accident si cat de mult mi-a trebuit sa ma transform in ceea ce sunt acum.
Zilele se scurgeau greu, incercam sa zabovesc la clinica cat mai mult in ciuda faptului ca era foarte obositor, impartindu-mi timpul intre bicicleta, scripeti de forta, verticalizator, laseropunctura si discutiile cu ceilalti pacienti, fiecare cu povestea, ambitiile si sperantele lui, imi lipsea mult jumatatea, oriunde intorceam capul o vedeam pe ea, fusese alaturi de mine in toate aceste locuri iar acum eram singur, imi doream atat de mult sa fie langa mine, sa ma vada cum muncesc, cum cad si ma ridic, cum sper si vreau sa ne fie bine!
In ciuda faptului ca timpul se incapatana sa treaca si numaram fiecare zi de parca ceva bun urma sa ma astepte acasa, cele doua saptamani sau scurs incet incet precum nisipul dintr-o clepsidra uriasa am plecat de la clinica, cele doua saptamani ce fusesera pentru mine a treia sesiune de recuperare se incheiase cu bine, pana la urma ca un rezumat sumar lucrurile mersesera cum nu se poate mai bine, in ciuda temerilor si a depresiei, urma drumul spre casa. In ziua in care am plecat din Franta era o zi autentica de toamna rece dar insorita dar pe masura ce ne apropiam de Germania soarele a lasat locul norilor grosi incarcati de lapovita iar curand a inceput sa ninga, in Alpii Austrieci de la Salzburg pana la Viena a nins incontinuu, inaintam cu greutae prin ninsoarea deasa de Octombrie. Cu toate astea am ajuns cu bine acasa, urmatoarea sesiune pentru mine in Franta urma sa fie la sfarsitul lunii Martie 2008.
PS. Stai departe de oamenii care iti micsoreaza ambitia. Oamenii mici intotdeauna fac asta. Cei cu adevarat mari te fac sa te simti ca si tu poti deveni mare.
Dosarul meu medical postat pe site-ul clinicii, 15 Octombrie 2007 a treia sesiune de recuperare si tratament la clinica de laseropunctura din Chapelle Montlinard Franta.
