Unde se scursesera toti acesti ani, se evaporasera precum roua, de parca ma trezisem de curand dintr-un somn mult prea lung, ma simteam furat de un hot al timpului ce facuse negot cu ei, ii vroiam inapoi, de-as fi putut sa ii reclam cummva, sa mi se dea indarat ce e al meu...! Plecasem cu mult timp in urma din Hunedoara, purtat de familie spre un viitor mai bun, un alt oras unde sa ma desavarsesc ca persoana, un alt oras cu un potential mai bun, un oras care urma sa imi inghita prematur tineretea, visele si sperantele intr-un torent de intamplari nefericite, dar oare cine era de vina, familia pentru ca ma purtase spre un destin mai bun, orasul pentru deschiderea pe care o oferea, sau eu pentru ca imi dorisem mult prea mult de la viata!? Lasam in urma o mica parte a familiei, aceea parte a familie pe care o iubeam atat de mult si care ma crescuse bine, lasam in urma prieteni si locuri dragi, intamplari si amintiri...mi-e dor de acele locuri de parca veacuri au trecut! De curand faceam un bilant, puneam in balanta destine intre cei ce au plecat si cei ce au ramas , pe fiecare dintre noi ne incercase viata, muscase cu pofta din vise, se hranise cu sperantele noastre, povesti triste, povesti de succes, povesti de viata ce le regasim oriunde am privi, dar aceasta era povestea ce o traiam si o povesteam noi fara a avea pretentia ca ce traisem noi era ceva deosebit. Pe Valentina Gheorghe o cunoscusem in cei mai frumosi ani, acei ani in care esti imbatat de adrenalina tineretii, acei ani in care totul pare posibil, eram deja plecat din Hunedoara de ceva timp dar obisnuiam sa ma reintorc mereu, ori de cate ori aveam ocazia, imi placea teribil sa imi petrec vacantele acolo, sa revad locuri, sa reintalnesc prieteni, sa imi pastrez radacinile inca infipte in locul natal. Prietenul meu cel mai bun si cu ea lucrau pe atunci la un radio nou in Hunedoara (Radio Sica), acolo unde de altfel ne-am si cunoscut intr-o vacanta frumoasa de iarna, s-a legat pe loc o prietenie frumoasa, acel gen de prietenie ce ramane in timp, prietenie pe care pe atunci o imparteam in trei, eram mai tot timpul impreuna in weekenduri sau vacante, ne simteam bine si ne bucuram de fiecare clipa. De-a lungul anilor ce au trecut de atunci drumurile noastre au apucat directii diferite, eu ma accidentasem imi era practic greu sa mai fiu ce am fost, incetasem sa mai vin in orasul natal, prioritatile mele erau altele, acum luptam din greu sa imi salvez viata, sa mai salvez ce se putea salva, cu prietenii mei ma vedeam si auzeam arareori, fiecare calca de acum pe propria poteca incercand sa iasa pe un drum mai bun. Am intrerupt contactul o perioada iar mai apoi cand ne-am reauzit ea era deja proaspat mamica la casa ei, din nou aveam senzatia ca ceva trecuse pe langa mine, ca ceva imi scapase, un oarecare regret, regret pentru ce a fost, regret pentru ce putea fi, pentru ca scapasem printre degete zile bune, clipe ce nu se vor mai intoarce niciodata, scapasem oare trenul vietii, stateam intr-o gara pustie cu trenuri ce duceau nicaieri, pana cand am reintalnit-o pe ea, fata care m-a facut sa sper, sa vreau, sa iubesc, singura fata care a dansat vreodata pentru mine, pentru noi, pentru viata si speranta, pentru a doua sansa si un nou inceput. Cu Valentina m-am reintalnit dupa multa vreme, intr-o dimineata rece de toamna, treceam prin Deva in drum spre Bucuresti, acolo unde fata pe care o iubeam atat de mult incerca sa ma salveze prin dans, mergeam la ea iar Valentina ma ajuta sa ajung acolo, ii multumesc pentru asta, ii multumesc ca a stiut sa fie langa mine atunci cand am avut nevoie mai mult! A fost ca un flash, scurt pe marginea drumului, opriti din goana masinii pentru o scurta contemplare, simteam ca meritam mai mult de atat dupa atatia ani in care nu ne vazusem, dar viata nu ne oferea nici un moment de respiro, ne tinea intr-un continuu galop, fuga pentru existenta, pentru supravietuire.Mi se acordase o sansa, castigarea concursului 'Dansez pentru tine' a insemnat pentru mine inceputul unui drum lung si greu, drumul recuperarii, vroiam sa smulg din ghearele destinului 'acei ani', sa ii intorc cumva inapoi la mine si sa ma bucur de ei.Mi-e dor mult de Hunedoara mea natala, de hunedoreni asa cum ii stiam eu, de locurile copilariei, sunt 10 ani de cand tanjesc...Le multumesc tuturor celor ce ne-au sustinut atunci cand am avut nevoie, le doresc sa se bucure de viata, sa traiasca fiecare zi de parca ar fi ultima, sa pretuiasca fiecare moment, sa lupte pentru a le fi bine cand e greu si sa nu piarda acel 'Tren al Vietii'.
PS. Cauta sa devii un om mai bun si asigura-te ca stii cine esti tu inainte de a cunoaste pe cineva si a astepta ca acea persoana sa stie cine esti.
Articol aparut in revista Hunedoara Quality Magazin Nr. 2 Februarie-Martie 2008
http://hqmagazin.wordpress.com/2008/03/07/chipuri-eterne-voi-merge-din-nou-povestea-unui-invingator/
