Ordonanţă de urgenţă nr. 86 din 24/06/2008
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 474 din 27/06/2008
pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Având în vedere prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit cărora persoanele adulte cu handicap grav şi accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, în baza unui contract privind angajamentul de plată a dobânzii pentru achiziţionarea unui singur mijloc de transport şi pentru adaptarea unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces,
ţinând cont de Memorandumul cu tema "Credite cu dobândă suportată din bugetul de stat pentru persoanele adulte cu handicap care achiziţionează mijloace de transport conform Legii nr. 448/2006", aprobat în şedinţa Guvernului din data de 26 martie 2008, în care se arată că aplicarea prevederilor art. 27 creează, pe termen lung, dificultăţi bugetului de stat în ceea ce priveşte finanţarea măsurilor menţionate mai sus, în vederea asigurării unei utilizări superioare a fondurilor publice, din punctul de vedere al eficienţei şi economicităţii şi în scopul depistării de rezerve care să asigure echilibrul bugetului de stat, astfel încât sumele alocate să fie acordate în mod echitabil unui număr cât mai mare de persoane cu handicap grav şi accentuat, iar măsura să fie sustenabilă pe termen lung, având în vedere necesitatea reglementării şi a altor prevederi ale Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările ulterioare, astfel încât persoanele cu handicap să beneficieze pe deplin de condiţii prin care să li se asigure atât îngrijirea şi asistenţa la standarde de calitate, cât şi punerea în valoare a potenţialului lor creativ, ţinând seama de importanţa deosebită a categoriei de persoane ale căror drepturi sunt reglementate, precum şi de faptul că neadoptarea de măsuri imediate, pe calea ordonanţei de urgenţă a Guvernului, ar conduce la afectarea intereselor persoanelor cu handicap, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 27, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 27. - (1) Persoanele adulte cu handicap grav şi accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, în baza unui contract privind angajamentul de plată a dobânzii pentru achiziţionarea unui singur autoturism şi pentru adaptarea unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului, dar şi cu condiţia ca valoarea creditului să nu depăşească 10.000 euro, iar returnarea creditului să nu depăşească 5 ani."
Inca asa ceva nici nu am mai vazut, probabil doar la noi se poate intampla, cum o organizatie sa trimita un asemenea raspuns, constienti fiind ca nu doar ca incalca legea in virtutea legii dar si discrimineaza si comit neplaceri si incurcaturi mari persoanelor cu dizabilitati si asa greu incercate, e strigator la cer ce se intampla printre atatea alte nenorociri.
Revin cu amanunte cat de curand!
Mda, in aceiasi nota pesimista a trebuit sa refac creditul contractat initial si astfel am pierdut 50 de milioane pentru a putea reface contractul de la 7 la 5 ani, bravo guvern, bravo parlament, bravo ministrii!!!
Cu noul contract refacut pe 5 ani, cu 50 de milioane gaura si cu un ulcer in fasa am reusit sa retrimit dosarul catre ANPH, dosarul mi-a fost aprobat si sper ca totul sa intre pe un fagas normal!
M-am bucurat degeaba, ANPH intotdeauna vireaza cu intarzieri plata dobanzilor incat mi-e practic imposibil de a fi cu platile la zi.