Psihologia handicapului

Cel mai greu de suportat atunci cand dintr-un motiv sau altu se intampla sa ajungi o persoana cu dizabilitate severa, oricare ar fi ea, nu e nici socul fizic sau emotional post accident, nu e nici perioada de acomodare imediat urmatoare sau reeducarea si adaptarea la noua viata ci dependenta, dependenta de lucrurile marunte indispensabile, vitale, dependenta fiziologica, dependenta de oamenii de langa tine, oameni care de cele mai multe 
ori sunt mult mai speriati, obositi sau ignoranti ca sa te poata ajuta, iar atunci cand perioada de dizabilitate se prelungeste sau tinde sa devina permanenta intervine frustrarea, rutina, nervozitatea, ostilitatea, nerabdarea si de cele mai multe ori deznadejdea de ambele parti, atat la persoana dizabilitata cat si la apartinatori si anturaj.
In aceste vremuri tulburi in care fiecare fuge angrenat in lupta pentru supravietuire, cand fiecare se zbate pentru asigurarea propriei existente, animale haituite de greutatile vietii, e greu sa gasesti si sa pastrezi langa tine oameni de incredere, oameni care sa te ajute si inteleaga la bine dar mai ales la greu.
Nevoile si "pretentiile" unei persoane cu nevoi speciale, intemeiate de cele mai multe ori, firesti si normale, dar repetate pe o durata indelungata de timp tind sa creeze o pelicula de tensiuni si nervozitate intre persoana in cauza si exterior, toate aceste tensiuni daca nu sunt controlate si abordate cu rabdare si intelegere pot sapa urme adangi, uneori irecuperabile.
Pentru o persoana cu handicap cel mai important inainte de toate si mai presus de orice e intelegerea, suportul fizic si moral, incurajarea spre a-si continua viata asa cum e si a tinde spre mai bine. Daca peste urmele lasate de handicap se incarca repetat acele actiuni abrazive de care vorbeam (neatentie, ignoranta, retragerea suportului fizic, etc) suprapuse peste un psihic labil, subrezit de suferinta, pot duce la consecinte grave, si anume: interiorizare, ostilitate, nervozitate excesiva, lipsa comunicarii, lipsa dorintei de viata iar la final dorinta de suicid.
Cel mai important pentru persoana cu nevoi speciale e sa poata avea abilitatea de a-si impune nevoile, dorintele si programul de viata intr-un mod cat mai serios, coerent si pertinent cu putinta, fara a pleca capul umil, cu demnitate si bun simt, fara a se simti vinovat pentru asta...in fond toti avem nevoi care intr-un fel sau altul trebuiesc rezolvate.