Medicii americani au tratat în premieră medicală internaţională un pacient cu ajutorul celulelor stem recoltate de pe embrioni umani, în cadrul unui test clinic realizat cu permisiunea autorităţilor, a anunţat luni compania de biotehnologie Geron Corporation, transmite AFP."Startul testului clinic GRNOPC1 reprezintă o etapă importantă pentru terapiile umane bazate pe celule stem embrionare" subliniază într-un comunicat Dr Thomas Okarma, din cadrul Geron Co.
Principalul obiectiv al acestui test clinic aflat în prima fază este de a evalua siguranţa tratamentului şi toleranţa organismului faţă de aceste celule derivate din celule stem embrionare denumite GRNOPC1, la persoanele paralizate în urma unor accidente asupra coloanei vertebrale. Pacienţii participanţi la acest test au suferit accidente la coloană în urmă cu scurt timp şi primesc tratamentul cu GRNOPC1 timp de 14 zile.
Potrivit Agerpres, primul dintre pacienţi a fost selecţionat din centrul de reabilitare Shepherd, din Atlanta (Georgia, sud-est). Pacienţii paralizaţi care participă la test sunt injectaţi cu celule stem embrionare umane (GRNOPC1) în speranţa că acestea vor putea regenera celulele nervoase distruse după accident, şi, potenţial, să-i permită persoanei paralizate să-şi recapete măcar parţial simţurile pierdute şi capacitatea de a se mişca.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu