marți, 18 decembrie 2007

Detalii accident

Era toamna anului 1997, tocmai ce venisem din armata si cautam un loc de munca, l-am gasit relativ repede printr-un anunt in presa, pe piata aradeana se lansase un nou ziar "OBSERVATOR Aradean" si angajau personal, asadar m-am prezentat sa solicit un loc de munca si am fost angajat. Imi placea enorm ceea ce faceam, colegii toti entuziasti, tineri si deschisi, se parea ca toate merg cum nu se poate mai bine pentru mine...Pe atunci ziarul OBSERVATOR nu avea tipografie proprie, asadar aveau un contract cu o tipografie din Timisoara unde noapte de noapte mergeam pentru a tipari ziarul pentru cititorii aradeni. Din cate imi aduc aminte, s-a intamplat la sfarsitul lunii Mai, prin 28 Mai, ca de obicei am plecat cu ziarul gata tiparit incarcat in dacia papuc pe care o conduceam din Timisoara in jurul orelor 4 dimineata, apucasem doar sa plec din intersectie ruland in treapta a treia a cutiei de viteza pe Calea Aradului, cand din stanga cu coada ochiului la intersectia Calea Aradului cu Str. Miresei am vazut intr-o fractiune de secunda cum se aproprie un autoturism in viteza, impactul a fost devastator, am simtit doar forta izbiturii care ne-a proiectat autoturismul aproximativ 15 metri in lungul intersectiei poposind intr-un stalp.
Ziarele s-au imprastiat in mare parte de-a lungul soselei iar citroen-ul care intrase in noi s-a rasturnat. Am reusit sa ies cu greu din masina pe usa din dreapta deoarece partea din stanga, partea soferului era mult prea afectata, volanul era indoit din forta impactului. Eram surescitat din cauza socului si a sperieturii, tremuram tot, ma durea rau pieptul si mainile, iar redactorul ce ma insotea se plangea ca il doare clavicula. M-am intins epuizat langa masina avariata si mi-am folosit telefonul celular pentru a anunta redactia ziarului de incidentul produs.
Atunci am vazut coborand impleticinduse din citroen, soferul inconstient, era plin de sange pe fata si vizibil debusolat, era atat de beat incat nici nu realiza ca accidentul se produsese din cauza lui, sustinea cu convingere ca el se afla pe drumul cu prioritate, noroc cu un echipaj de politie care se afla in intersectie la momentul accidentului, asadar nu exista nici un dubiu cu privire la vinovatia lui. Au venit pe rand echipaje de politie, salvarea, colegii mei din Arad, apoi parintii mei si am plecat cu totii la spital pentru a ni se recolta probe biologice mie si celuilalt sofer, desigur ca eu nu consumasem deloc bauturi alcoolice, dar celalalt sofer era vizibil in stare de ebrietate, declarand ulterior ca se intorceau de la un chef prelungit...
Am fost trimis de catre medicul de garda din acea seara impreuna cu o asistenta pentru a mi se face o radiografie la cap pentru eventuale contuzii, dar nimeni nu s-a gandit ca nu ar strica si una pentru verificarea coloanei vertebrale. Am scapat pe picioare dupa acest accident dar ma resimteam, asadar mi-am luat liber de la lucru cateva zile pentru a-mi reveni din soc, eram destul de afectat atat fizic cat si psihic, nu-mi venea sa cred ca tocmai suferisem un accident destul de serios, colegul meu redactor era cu clavicula in ghips, celalalt sofer era internat in spital grav contuzionat, doua masini facute zob, iar eu scapasem doar cu cateva zgarieturi, simteam si o oarecare usurare din pricina asta, imi spuneam "si uite totusi D-zeu ma iubeste, am scapat intreg, puteam sa fiu mult mai rau decat atata".
Era vara, un inceput superb de vara torid, 4 Iunie, ma bucuram ca sunt bine, traiesc ca ma refac si ca urmeaza sa ma reantorc curand la lucru, asa ca aveam de gand sa profit de aceasta zi si sa merg la strand, zis si facut, impreuna cu niste prieteni si cumnatul meu ne-am dus la strandul din Arad, pe atunci un strand superb, o adevarata incantare, un punct de atractie pentru tot Sud Estul Europei...era ora 11 dimineata, lumea incepea sa se stranga la plaja, apa in bazine cam rece dar foarte curata, cu toate ca inca nu era trecut de miezul zilei, soarele ardea cu putere asa ca am hotarat sa facem o baie, iar cum in bazinul mare nu era apa am ales bazinul mijlociu, am sarit in apa de cateva ori, era infiorator de rece, tocmai de aceea am hotarat sa mai sar odata si gata...Vad si acum parca cu incetinitoru, ca inr-un film redat in slow motion, eu pe marginea bazinului pregatindu-mi saritura, cumnatul meu indreptandu-se spre patura, ceilalti uitandu-se la mine de parca ceva grav urma sa se intample...
Am sarit, iar o fractiune de secunda mai tarziu, chiar dinainte de a atinge apa, am simtit un fior inghetat prin tot corpul si m-am scufundat inert sub apa bazinului in incapacitatea de a mai misca de la gat in jos, eram constient, nu am lesinat si stiam ca ceva cumplit se intamplase cu mine, stiam cumva ca imi fracturasem coloana si paralizazem. Imi auzeam infundat prietenii cum glumeau pe marginea bazinului pe seama mea, probabil pluteam sub apa intr-o pozitie hilara, erau convinsi ca fac o gluma si ca in momentul in care voi ramane fara aer, voi inceta si cu aceasta gluma sinistra...simteam cum ma ustura plamanii din cauza lipsei de oxigen, tentatia de a respira era imensa, imi vajaia capu cumplit si ma rugam lui D-zeu sa intre cineva dupa mine sa ma scoata afara de sub apa.
Trecusera circa doua minute de cand ma aflam deja sub apa, iar prietenii mei erau probabil curiosi de deznodamantul situatiei, atunci cumnatul meu ingrijorat probabil ca eu inca nu iesisem afara de sub apa si vazuse momentul sariturii a decis sa intre in apa dupa mine. M-a intors cu fata in sus si mi-a ridicat corpul de sub apa, plamanii imi gemeau dupa aer asa ca am incercat sa trag aer puternic dar dureri m-au impiedicat sa fac asta, le-am spus ca suspectez ca mi-am rupt coloana si sa aibe grija cum ma vor scoate din apa, simteam dureri cumplite in piept si la nivelul gatului. M-au scos pe marginea bazinului, nu mai imi simteam mainile, abdomenul, picioarele, nici macar nu puteam ridica gatul, priveam in sus si vedeam fete ingrijorate, chipuri impietrite, au chemat urgent salvarea si intr-un timp relativ scurt ma aflam in drum spre spital imobilizat intr-o saltea ergonomica medicala.
Am ajuns la urgenta, dupa un control sumar auzeam medicii de garda cum vorbesc intre ei ingrijorati, m-au intrebat ce s-a intamplat, vorbeam cu greu, prietenii cu care cu doar o ora in urma ma distrasem plangeau infundat, mi-am dat seama ca e grav. Au venit parintii mei anuntati de nu stiu cine, doar medicul neurochirurg lipsea, era angrenat intr-un caz medical undeva in Timisoara, se punea problema sa ma transporte pentru a fi operat acolo dar nu as fi supravietuit drumului. Asadar a fost anuntat medicul de cazul meu si in scurt timp se afla in Arad, eram primul lui caz de asemenea gravitate de cand venise la spitalul nostru. Mi-au facut film la coloana cu greu din cauza ca nu puteam fi miscat, verdictul medical a venit cam in 3 ore, "Fractura de coloana cervicala C5 C6" necesita operatie urgent.
Am intrat in sala de operatie si m-am trezit a doua zi intr-un salon de spital suferind cumplit, traiam cu impresia ca ma voi ridica curand din pat, ca va urma o scurta perioada de convalescenta si voi parasi spitalul pe picioarele mele. Am parasit spitalul 5 saptamani mai tarziu transportat fiind de o salvare intins pe o targa deoarece doar asa puteam sta la momentul acela. De atunci au trecut aproape 23 ani in care nu am incetat niciodata sa sper ca ma voi afla candva in posibilitatea de a ma ridica in picioare din nou, acum ma ajut de un scaun rulant pentru a ma deplasa, sunt atat de multe persoane in lumea aceasta in aceiasi situatie cu a mea, cu totii traim cu speranta ca vom merge din nou si sper din suflet ca aceasta speranta sa ni se indeplineasca tuturor!

PS. Medicul care m-a operat mi-a spus ca vertebrele cervicale au fost fisurate in urma accidentului de masina si ca saritura in apa nu ar fi produs fractura care mi-a lezionat maduva spinarii daca medicul de garda din noaptea accidentului de la Timisoara mi-ar fi facut investigatii mai amanuntite si s-ar fi luat masuri din timp.

Tin sa multumesc Dr. Manole, Spitalul Judetean Arad si asistentelor ce au avut grija de mine pe perioada spitalizarii 04 Iunie 13 Iulie 1998!
PS. Fiecare om are destinul sau; singura regula este sa-l accepte si sa-l urmeze oriunde l-ar duce.

10 comentarii:

Anonim spunea...

:((( ... Vei fi bine, sunt sigura de asta!!! >:D<

Dani spunea...

Asta e si ideea, sa lupt pana va fi bine din nou! :)

Eugen spunea...

esti un exemplu pentru noi toti...sunt sigur ca o sa fie bine..o sa mergi din nou!!!

Anonim spunea...

O sa mergi din nou! sunt sigur ! TRebuie doar sa nu-ti pierzi speranta si sa lupti foarte mult.Totusi,m-a socat faptul ca din cauza unei neatenii a doctorului ai patit toate acestea...Mult noroc!!

Dani spunea...

Din pacate nu sunt un caz singular, indolenta si nesimtirea din sistemul medical romanesc a facut si face in continuare victime in toate categoriile de varsta, trist dar adevarat!

D.I. spunea...

Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, Dani! Iti multumesc si tie si lui Daniel Necsulescu pentru ca, citindu-va si descoperindu-va, incep sa deschid ochii si asupra lucrurilor cu adevarat importante din viata mea!

Anonim spunea...

Nu te da niciodata batut ...si vei merge din nou sunt sigur ...toate astea m-au facut sa ma gandesc la multe ...sunt sigur ca vei fii bine si iti doresc succes si mult noroc ..si daca ai vroedata nevoie de ajutor eu o sa incerc sa til accord daca pot cu cea mai mare placere :)

With Respect Colegul Tau de pe ExtremeShare :) ai grija de tine

Andrei Dmny spunea...

Sa dea Dumnezeu sa iti revii, sa poti fi din nou un om normal. M-a impresionat intamplarea ta nefericita, cum cred ca i-a impresionat pe toti cei care au citit-o.

Sanatate !

Dani spunea...

Ideea e ca se poate intampla oricand oricui fara ca macar sa poti face ceva, fara ca macar sa ai o sansa dar cu toate astea ma simt mai 'normal' decat multi dintre semenii mei bipezi ce nu au nici cea mai mica problema de sanatate dar care din pacate iau viata in deradere si nu se stiu bucura de lucrurile mici dar esentiale...

Andrei Dmny spunea...

Pai atata timp cat nu patesti asa ceva (Doamne fereste !) nu ai cum sa realizezi toate dificultatile pe care le intampini, nu ai cum sa simti ce simte cel in cauza... Lucrurile pe care le faci zi de zi nu le bagi in seama cand esti sanatos, insa cand nu le mai poti face le simti lipsa, oricat de banale ar fi. Un astfel de accident iti schimba viata complet, te face sa o privesti altfel.

Da, ai dreptate, se poate intampla dintr-un accident stupid, intr-o zi obisnuita, oricand si oricui.